vineri 19 noiembrie 7:00 PM

Abonare la google news

Dan Petrescu își poate pierde unul dintre titulari! Este dorit de o formație din Cipru

Portarul titular al celor de la CFR Cluj, Cristi Bălgrădean, ar putea să părăsească echipa campioană în perioada imediat următoare.


Anunțul este făcut de presa din Grecia, care îl leagă pe portarul român de o formație din prima ligă din Cipru, dar fără a dezvălui exact numele acesteia.

Nu este prima dată când fostul portar de la FCSB și Dinamo este dorit în Cipru. S-a mai întâmplat în iarna lui 2020, atunci când activa pentru roș-albaștri, iar AEK Larnaca a insistat pentru transferul său, fără succes însă.


Cristi Bălgrădean poate pleca de la CFR Cluj!

Portarul în vârstă de 33 de ani intră în ultimele șase luni de contract cu CFR Cluj și nu mai are de gând să-și prelungească înțelegerea. În plus, acesta ar putea să plece chiar din iarnă, poate chiar în Cipru.

Dan Petrescu pare decis să se bazeze în continuare doar pe croatul Karlo Letica și portughezul Cristiano Figueiredo, cu un mic avantaj pentru Letica. Astfel, Cristi Bălgrădean nu ar mai primi șanse prea multe între buturi. Mai ales că a greșit grav în ultimele două sezoane, atât în Liga 1, cât și în competițiile europene.

A gafat în partide importante, precum cele Jablonec, Steaua Roșie Belgrad, Young Boys Berna, AS Roma sau Dinamo Zagreb, iar fanii nu-l mai au deloc la inimă.

În acest sezon, Cristi Bălgrădean a fost titular în 15 partide pentru CFR Cluj, încasând nouă goluri.

Gafele lui Bălgrădean în cupele europene, la CFR Cluj:

  • Jablonec – CFR 1-0 (grupe Conference League)
  • Iese greșit pe o centrare și îl determină pe Camora să comită penalty-ul din care se marchează

  • CFR – Steaua Roșie 1-2 (retur, play-off de Europa League)
  • Iese în afara careului și îi pasează unui adversar, care marchează pentru 1-2, în minutul 53

  • Young Boys – CFR 1-2 (meci de calificare în Primăvara Europeană)
  • Comite penalty în minutul 90, la o minge „plouată”, care nu trebuia să-i creeze probleme. Scorul era 0-1 și CFR se califica din grupă la acel scor

  • AS Roma – CFR 5-0 (grupe Europa League)
  • Își poate reproșa primele două goluri încasate, unde a fost pe minge, dar n-a putut opri golurile

  • CFR – AS Roma 0-2 (grupe Europa League)
  • Comite penalty la 0-1, în minutul 67

  • CFR – Dinamo Zagreb 2-2 (7-8 d.pen.)
  • Respinge în față un șut slab și favorizează primul gol al croaților

Prosport.ro


URMARESTE-NE PE FACEBOOK !