26 mai 4:18 PM

Abonare la google news

Dan Nistor: „Dacă aveam fanii alături şi la finala pentru titlu cu CFR, am fi fost campioni”. De ce nu vede vreun jucător de la Astra să joace la Craiova

Cel mai bun jucător al Universităţii Craiova în finala câştigată la Ploieşti cu Astra Giurgiu, Dan Nistor, este convins că dacă suporterii ar fi fost pe stadion şi la finala pentru titlu din vara trecută, cu CFR Cluj, oltenii ar fi reuşit să câştige titlul.

Nistor spune că presiune pusă de fani îl face să fie mai concentrat, el considerând că la capitolul psihic a suferit echipa în ultimele sezoane.

Dan Nistor: „Dacă aveam fanii alături şi la finala pentru titlu cu CFR, am fi fost campioni”. De ce nu vede vreun jucător de la Astra să joace la Craiova

Totodată, el adaugă că se simte iubit în Bănie și speră ca într-un final, echipa sa să fie cea care va ridica titlul deasupra capului la sfârșitul sezonului viitor.

„Pe mine, cel puţin, presiunea tribunei mă face să fiu mult mai concentrat şi mai devotat echipei. Sper ca spectatorii să revină cât mai repede în numere cât mai mari, de la începutul sezonului viitor, pentru că avem mare nevoie de ei. Nu pot exprima în cuvinte ce s-a întâmplat în autocar, în vestiar, după meci în general… A fost o emoţie senzaţională şi trăită la comun, un sentiment pe care cu siguranţă nu o să-l uit niciodată. acesta este cel mai important trofeu al meu din carieră. După finală nu mai eram capabili de cuvinte, doar de îmbrăţişări şi de strigăte de fericire. Domnul antrenor ne-a dat spaţiu să ne bucurăm şi să ne manifestăm aşa cum simţim în acele clipe, iar asta a fost foarte OK.  

Deja nu mă mai gândesc la trofeu, 8-ul a venit şi gata, e istorie. Acum gândul îmi stă iarăşi doar la 5. Altfel, mă bucur să spun că mă simt foarte bine în general la Craiova. Văd că oltenii au început să mă iubească foarte mult şi şi eu îi iubesc pe ei. „Aşa e la Craiova“ este o scandare care îmi place foarte, foarte mult. Sincer, am început să o ascult şi să o fredonez şi cu băiatul meu acasă, mi-a intrat la suflet. Cred că trebuie să ne îmbunătăţim un pic pe plan psihic, pentru că avem momente când cedăm inexplicabil la presiune.

Altfel, eu cred că am format un grup frumos şi o familie adevărată şi că în sezonul viitor aceasta va deveni o certitudine şi un atu şi mai important al nostru. Până la urmă tot va ieşi soarele şi pe strada noastră, sunt convins că nu va mai trece mult timp până când titlul va reveni la Craiova şi îmi doresc asta din tot sufletul. Sincer, la finală eu am fost convins, chiar şi când au preluat conducerea în prelungiri, că cu fanii în tribună este imposibil să pierdem această cupă. Şi nu pot să nu mă gândesc că dacă puteau fi alături de noi şi anul trecut, la acea finală cu CFR, 100% am fi fost campioni”, a declarat Nistor, într-un interviu pentru revista oficială a clubului din Bănie.

„E greu pentru vreun jucător de la Astra să aibă loc la noi în echipă”

Mai mulţi jucători de la Astra Giurgiu sunt în vizorul Universităţii Craiova pentrun un transfer, dar Dan Nistor consideră că foştii adversari din finala Cupei nu ar avea loc la formaţia lui Marinos Ouzounidis.

„Ca să fac un pic haz de necaz, m-a impresionat un pic portarul lor, care trăgea de timp de prin minutul 13. Nu vreau să fiu acuzat de lipsă de modestie, dar cred că e greu ca un jucător de la Astra să aibă loc la noi în echipă. Nu neapărat pentru că n-ar avea valoare, sper să nu se supere cineva, dar noi formăm un grup foarte unit şi puternic în acest moment”, a spus Dan Nistor.

44 de meciuri a jucat Dan Nistor în acest sezon pentru Universitatea Craiova, reuşind 5 goluri şi 10 pase de gol.

 

Citeste articolul pe ProSport