Abonare la google news

Dacian Cioloş: „Nu l-am auzit pe permier să îi ceară lui Cătălin Drulă să îl dea afară pe directorul CFR”

„Nu l-am auzit pe permier să îi ceară (lui Cătălin Drulă- n.r.) să îl dea afară (pe directorul CFR – n.r.). I-a sugerat, i-a spus ce ar fi făcut el, dar domnul Vizante e în subordinea directă a lui Cătălin Drulă, Cătălin Drulă poate să îl evalueze din toate punctele de vedere. Da, au fost, cu siguranţă, declaraţii nefericite şi o poziţionare nefericită pentru care am văzut că şi-a cerit scuze şi el, şi-a cerut scuze şi  ministrul. Ştiţi că la CFR există CFR Călători, CFR Infrastructură, fiecare din aceste societăţi subordonate Ministerului Transporturilor au responsabilităţi diferite şi eu ştiu că ministrul Drulă a explicat lucrul acesta”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24, marţi seara, conform news.ro.

 

Cioloş a vorbit şi despre o „exprimare nefericită”, dar spune că are încredere în evaluarea pe care o face ministrul Cătălin Drulă.

 

„Exprimarea a fost una nefericită, eu ştiu  din ce mi-a spus domnul Drulă, că domnul Vizante a fost prezent toată noaptea ca să ţină situaţia sub control, să ia toate deciziile care ţin de dânsul, a fost în contact cu colegi ai dânsului de la alte structuri din Ministerul Transporturilor care aveau ca responsabilităţi să caute soluţii, însă, cu siguranţă, declaraţia respectivă a fost una nefericită, nepotrivită. Ca să dai afară un om cred că trebuie să ţii cont şi de ce s-a întâmplat atunci, dar şi de multe alte elemente. Şi aici am încredere în evaluarea ministrului Drulă care are în subordine directă pe domnul Vizante şi CFR Călători”, a precizat Cioloş.

 

Dacian Cioloş a mai adăugat că nu pot fi puse pe umerii directorului CFR anumite „probleme sistemice”.

 

„Nu putem pune pe umerii acestui om care e acolo de câteva luni de zile, nişte probleme sistemice, pentru că acolo, dincolo de rapiditatea cu care un om ia decizii, ca să rezolve probleme, sunt probleme sistemice. Şi pe reţeaua de căi ferate şi pe  infrastructură şi pe transport marfă şi pe călători, noi avem mari probleme care trenează de ani de zile. Acolo nu s-a investit, nu am avut un management al performanţei. Lucrurile astea nu pot fi rezolvate de pe o lună pe alta. Într-adevăr, apar aceste situaţii de criză când toate aceste probleme sistemice ies la suprafaţă şi se sparg în capul unui om”, a declarat Cioloş.

 

Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat, joi, că în cazul în care directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum ar fi fost „acasă”. 

 

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, vineri, întrebat dacă-l va demite pe directorul CFR Călători, că judecă activitatea celor din subordine după profesionalism şi eficienţă, iar evaluarea se face la rece, nu după o greşeală de moment sau după o declaraţie, „oricât de nefericită a fost”.

 

Vizante a intervenit, joi, la Antena 3, şi, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, a declarat: „De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercaţi, totuşi, să vorbiţi cu responsabilii, cei care se ocupă de circulaţie. (…) Cred că e impropriu să spuneţi că au stat abandonaţi (…), încercaţi să găsiţi transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”. 

 

Întrebat dacă pasagerii au primit cel puţin apă, Vizante a declarat: „Vor primi când ajung la Bucureşti”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul