10 februarie 8:30 AM

Abonare la google news

Curtea Supremă de Justiție din Țara Bascilor decide redeschiderea barurilor

Decizia instanței basce reprezintă o lovitură importantă pentru guvernul regional, care a impus la începutul lunii decembrie a anului trecut mai multe măsuri restrictive printre care închiderea de baruri și restaurante în zonele unde există o incidență de peste 500 de cazuri la 100.000 de locuitori. În prezent, peste 80 de localități se află în această situație, inclusiv Vitoria, Bilbao sau San Sebastián.

Rezoluția Curții Supreme de Justiție din Țara Bascilor, adoptată marți, nu este definitivă, dar permite în acest moment reluarea activității în baruri și restaurante. Instanța susține că această activitate se poate desfășura în condiții de siguranță și „nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică”, dacă se pot asigura toate celelalte măsuri restrictive, cum ar fi: limitarea numărului de clienți sau utilizarea măștilor.

La rândul lui executivul basc susține că, decizia luată a fost justificată, impusă de circumstanțele create de sărbătorile de Crăciun, când a avut loc o recrudescență importantă a pandemiei, dar în conținutul hotărârii dictate de instanță se arată că asta „nu demonstrează în mod clar că frecventarea barurilor și a restaurantelor a avut un impact în răspândirea coronavirusului”.

Este a treia oară când deciziile restrictive ale Guvernului Basc sunt anulate în instanță, la fel s-a intamplat în august sau octombrie anul trecut, deși au fost măsuri cun un impact social mult mai limitat. Premierul Pedro Sanchez a lăsat la latitudinea administrațiilor regionale gestionarea crizei sanitare dar acestea se văd acum în  imposibilitatea de a acționa și cer impunerea stării de alarmă care sa le ofere un cadru legal mai ferm pentru impunerea măsurilor de restricție.

Spania se află într-un moment critic al celui de-al treilea val al pandemiei, înregistrând 766 de decese doar în aceste ultimele 24 de ore, dar criza sanitară nu mai este singura preocupare a spaniolilor, recesiunea economică a dus la o creștere semnificativă a șomajului, mai ales în industria turismului a barurilor și a restaurantelor.  

Doar acestor sector al barurilor și al restaurantelor aveau în 2019 o contribuție de aproape 7% la Produsul Intern Brut. Înainte de pandemie, Spania era țara cu cel mai mare număr de baruri din lume, aproape 315.000 de localuri în care erau angajate peste 1,7 milioane de persoane, dintre care, acum, peste 300.000 se afla în șomaj tehnic.

Marți au avut loc demonstrații în toate marile orașe ale Spaniei. Proprietarii de baruri și restaurante considera că multe dintre aceste măsuri restrictive sunt „nejustificate și disproporționate” și nu vor face decât să distrugă acest sector economic, care de-a lungul anului trecut a înregistrat pierderi de peste 70 de miliarde de euro, și închiderea a peste 85.000 de localuri.

Organizațiile patronale din sector reclamă un sprijin economic de 8,5 miliarde din partea guvernului central și amenință că în zilele următoare, așa cum s-a întâmplat în Țara Bascilor,  vor demara demersuri în fața instanțelor corespunzătoare, atât la nivel național, cât și regional, pentru a anula măsurile restrictive care nu le permit desfășurarea activității. 

Sursa: RFI