Abonare la google news

Curtea de Apel București a pus capăt războiului dintre Steaua și FCSB

Curtea de Apel București a pus capăt războiului dintre Steaua și FCSB. Cine deține, de fapt, palmaresul din perioada 1998 – 2003? Decizia nu e definitivă, dar are caracter executoriu.

Curtea de Apel București a pus capăt războiului dintre Steaua și FCSB

Magistrații au explicat pe larg decizia din 28 iunie prin care a stabilit că palmaresul istoric al echipei Steaua aparține Clubului Sportiv al Armatei Steaua și nu echipei SC FCSB SA controlată de Gigi Becali.

Reamintim că ”Asociația Salvați Steaua”, cea care a apărat clubul lui Gigi Becali inclusiv în instanță, a venit cu un comunicat după ce Curtea de Apel a oferit decizia din speța palmaresului.

După îndelungi așteptări, avem soluția pronunțată de instanța de apel în privința palmaresul. Recunoaștem că nu concordă cu susținerile noastre întru totul, dar nu ne recunoaștem învinși.

Instanța a decis să admită în parte apelul fostei Societăți Fotbal Club Steaua București S.A. și, astfel, să respingă acțiunea C.S.A. privitoare la constatarea existenței dreptului asupra palmaresului echipei de fotbal din 1947 până în 2003. Totuși, DEȘI NU S-A CERUT ASTA, forul jurisdicțional dispune că palmaresul aceleiași echipe aparține C.S.A. din 1947 până în 1998.”, și-au început reprezentanții aosciației discursul.

Cine deține, de fapt, palmaresul din perioada 1998 – 2003

Astăzi, s-a aflat cine deține, de fapt, palmaresul din perioada 1998 – 2003. Judecătorii au explicat pe larg de ce au decis că palmaresul CSA Steaua este din 1947 și până 1998. Ei au arătat că palmaresul din perioada 1998 – 2003 aparține Asociației Fotbal Club Steaua București și nu FCSB. Practic Curtea de Apel București stabilește trei situații distincte pentru palmares 1947 – 1998 (CSA Steaua București) 1998 – 2003 (Asociația Fotbal Club Steaua București) și 2003 – prezent (FCSB), aspect ce poate să spulbere pretențiile lui Gigi Becali de a fi continuatorul echipei istorice a Stelei.

”Este necontestat faptul că de la înființare din 1947 până în 1998, echipa de fotbal profesionist a activat sub egida reclamantului CSA (inițial Asociația Sportivă a Armatei, ulterior, C_____ C______ Central al Armatei, Casa Centrală a Armatei), astfel încât reclamantul este titularul dreptului la palmares pentru această perioadă. Ceea ce este în discuție în cauză este dacă în cadrul raporturilor juridice a existat un transfer fie el și de facto al acestui palmares, transfer apt să conducă la respingerea acțiunii principale. Curtea consideră, însă, că existența unui precedent judiciar nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu, dreptul intern prevăzând inclusiv un remediu pentru situațiile de jurisprudență neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 514 și urm. C.Proc.Civ. De altfel, ceea ce s-a reținut în litigiul ____________** a fost, în esență, faptul că solicitarea reclamantului de constatare a dreptului asupra palmaresului este neîntemeiată deoarece aceasta nu a participat cu palmaresul pretins la competiții specifice organizate (situație de fapt diferită de cea în cauză – pentru perioada 1947 -1998 echipa de fotbal profesionist activând în cadrul reclamantului CSA cu denumirile succesive pe care acesta le-a purtat). Jurisprudența invocată nu statuează de plan asupra faptului că palmaresul unui club sportiv este preluat automat de o nouă entitate atunci când se transferă către aceasta echipa și activitatea sportivă.”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel București obținută de newsonline.ro.

În cele din urmă, judecătorii au stabilit că tranzacția dintre Asociația Fotbal Club Steaua București și societatea FCSB nu echivalează cu faptul că echipa din Berceni a preluat și palmaresul istoric al echipei Steaua București.

Citeste articolul pe PlaySport