vineri 3 decembrie 11:52 PM

Abonare la google news

Cum arată o zi din viața lui Smiley, de când a devenit tătic? Dezvăluirile emoţionante ale artistului


Smiley și Gina Pistol trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câţiva ani. De când s-a născut fetiţa lor, cei doi se bucură de momente unice şi descoperă totodată lucruri noi. În cadrul unui interviu recent, Smiley a povestit cum i s-a schimbat viaţa de când a devenit tătic.


Smiley a mărturisit în cadrul unui interviu faptul că nașterea fiicei sale a adus o bucurie imensă în familia lui. Artistul îşi doreşte să petreacă cât mai mult timp alătrui de Josephine, iar ori de câte ori are timp liber se implică în diferite activităţi cu cea mică.

Iubitul Ginei Pistol spune că în prezent sentimentele care îl încearcă atunci când vine vorba de copilul său nu se pot descrie în cuvinte.

Mai mult, acesta recunoaşte că viaţa sa nu mai este la fel. Smiley a declarat că acum este împlinit pe toate planurile.

„Sunt fericit, râd mult și sunt recunoscător. Nu sunt neapărat senzații noi, mereu le-am avut, mă bucur că le retrăiesc zi de zi și că ele au atins alte cote.

Îmi place să mă joc, mă trezesc zâmbind și adorm tot așa. Am aflat că pot să fiu o „pernă” foarte bună și zi de zi, mai precis, seară de seară, mi se reconfirmă faptul că muzica are parcă somnifere în ea, dar și energizante, după caz (râde). (n.r. O zi din viața lor de familie) Începe cu zâmbete, îmbrățișări moi, joacă, povești.

CITEŞTE ŞI: FOTOGRAFIA POSTATĂ DE SMILEY ȘI GINA PISTOL CU FETIȚA LOR. MICUȚA JOSEPHINE ESTE DE-A DREPTUL ADORABILĂ

Este foarte frumos dimineața, cel mai frumos. Seara nu reușesc mereu să fiu o piesă din puzzle, oricât m-aș strădui, dar și când reușesc, îmi place tot și particip la tot. Suntem într-o continuă revelație și bucurie, nicio expresie a ei nu seamănă cu alta, este foarte veselă, comunicativă, expresivă, fiecare zi cu ea vine cu o comoară în plus. Josephine a venit când a vrut Dumnezeu și, probabil, și când a vrut ea, nu știu asta, însă pentru noi a depășit nivelul de împlinire a dorinței, a fost mult mai mult decât atât.”, a povestit Smiley, pentru libertateapentrufemei.ro.

Cum a început relaţia dintre Gina Pistol şi Smiley

Gina Pistol și Smiley sunt doi părinţi fericiţi, iar relația lor a fost mult mai expusă publicului, încă din perioada în care prezentatoarea TV a rămas însărcinată. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu detalii despre cum a luat naștere povestea lor de iubire. Gina Pistol a risipit misterul.

„Noi ne știam de mult timp! Acum patru ani, pe la sfârșitul lunii martie, am început să vorbim. Eram cu mesaje, recomandări de filme și am ținut-o așa mult timp. Cel mai mișto era că existau fete care credeau că este singur și se dădeau pe lângă el, iar pentru mine era super-funny. Mă uitam să văd până unde se duc și ce fac. Îi ziceam lui Andrei: «Fata aia mai avea puțin și se împiedica de mine, noroc că eram pe acolo și eu că cine știe ce-ți făcea, te răpea»”, a povestit Gina Pistol în podcastul lui Speak.

 

Sursă foto: Instagram

Cancan.ro