Abonare la google news

Cum a încercat un consilier AFIR să facă „fifty-fifty” cu un fermier finanţat cu bani europeni ca să cultive dovlecei

Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat o primă sentinţă într-un dosar de luare de mită în care a fost trimis în judecată un consilier de la Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR). Potrivit procurorilor DNA care au trimis dosarul în judecată, un fermier care a obţinut finanţare prin programul „Tânărul fermier” ar fi trebuit să primească ultima tranşă din banii europeni, în valoare de 10.000 de euro.

Pentru ca fermierul să îşi poată primi banii, era nevoie ca AFIR să verifice situaţia exploataţiei agricole înfiinţate cu bani europeni. Astfel, în luna septembrie, doi consilieri AFIR au mers să verifice culturile de dovlecei înfiinţate de tânărul fermier cu bani europeni.

Citeste si:  Imagine rarisimă cu Piața Unirii. În jurul Bisericii Sfântul Mihail erau manufacturi

Când a rămas singur cu fermierul, unul dintre consilierii AFIR a cerut jumătate din suma de 10.000 de euro pe care fermierul urma să o primească sub forma ultimei tranşe de finanţare. Ulterior, fermierul, susţin procurorii, „a fost căutat insistent de către inculpat, atât telefonic, cât şi direct la domiciliul său şi i s-a cerut să identifice o soluţie pentru a onora pretenţiile expuse, în caz contrar fiind ameninţat că, prin mijloacele de care dispune, va determina conducerea instituţiei din care face parte să considere că întregul proiect nu a fost implementat şi să fie emisă o decizie prin care denunţătorul să fie obligat să restituie întreaga finanţare, respectiv 40.000 euro”.

Citeste si:  O alpinistă și bărbatul care a încercat să o salveze au murit în Bucegi

Cu ocazia negocierilor, consilierul AFIR a fost de acord să reducă pretenţiile de la 50 la sută din sumă la o treime. Nici cu această sumă fermierul nu a fost de acord şi l-a denunţat pe consilierul AFIR la DNA. În urma denunţului, consilierul AFIR a fost trimis în judecată pentru luare de mită. La proces a spus că recunoaşte şi regretă fapta, fiind condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Citeste si:  NEWS ALERT: O persoană a încercat să se sinucidă la metrou, în stația Păcii

„Inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului şi a achitat prejudiciul, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă de către acesta a pedepsei aplicate”, a arătat Tribunalul Caraş-Severin. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Timişoara. 

Vă mai recomandăm:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul