Abonare la google news

Cu ce s-a ocupat Daniel Pavel, prezentatorul ”Survivor România”: ”Am avut o revelaţie că, totuşi, nu e meseria pe care vreau să o urmez”

Daniel Pavel, prezentatorul show-ului ”Survivor România”, a povestit cu ce s-a ocupat înainte de a ajunge să modereze respectivul show de la Kanal D. Daniel Pavel, care locuiește de câțiva ani la Viena, este ofițer de marină comercială și inginer de transport maritim.

Daniel Pavel este cel care prezintă emisiunea ”Survivor România”, filmată în Republica Dominicană și transmisă de postul de televiziune Kanal D. Anterior, show-ul a fost prezentat de Dan Cruceru. Daniel Pavel are în spate o carieră în mass-media și nu numai.

”Însumez undeva la peste 12 ani de presă scrisă, radio live şi TV, preponderent ca redactor-şef, intervievator şi moderator prezentator de infotainment şi evenimente. Înainte de „Survivor România” am fost pentru 4 ani şi jumătate redactorul şef şi omul cheie al unui proiect media inedit pe piaţa din România”, a explicat el pentru okmagazine.ro.

Daniel Pavel, prezentatorul ”Survivor România”: ” La meseria de ofiţer de marină am renunţat”

Daniel Pavel a avut o carieră în marina comercială, însă a renunțat.

”Sunt ofiţer de marină comercială şi inginer de transport maritim şi, cel puţin în intervalul de la 12 la 24 ani, eram sigur că voi fi toată viaţa un navigator pe mări şi oceane. După câteva voiaje pe mare, pe nave portcontainer, hai-hui prin Atlantic, peste linia Ecuatorului, am avut o revelaţie că, totuşi, nu e meseria pe care vreau să o urmez mai mult decât aceste călătorii care s-au dovedit, în fapt, iniţiatice şi transformaţionale, pentru ce urma să fac mai târziu. La meseria de ofiţer de marină am renunţat, după ce am parcurs cam dublul milelor din titlul uneia din cărţile copilăriei mele, scrise de Jules Verne, 20.000 leghe (circa 100.000 km). Însă la a merge pe mare, din când în când, nu. Ies pe bărci cu pânze cât de des pot şi câteodată privesc nostalgic, în zare, silueta vreunui cargobot care trece pe lângă mine. Dar sunt împăcat că am luat decizia corectă să schimb spre ceea ce fac acum”, a detaliat acesta.

Daniel Pavel: ”Sunt împăcat că am luat decizia corectă să schimb spre ceea ce fac acum”

Ce a spus Daniel Pavel despre propunerea de a prezenta ”Survivor România”

Daniel Pavel a mărturisit că și-a dorit foarte mult să fie implicat într-un astfel de proiect, iar în momentul în care a fost acceptat ca prezentator la ”Survivor România” a fost extrem de emoționat.

”Mi-am dorit foarte mult să fiu implicat într-un proiect de această magnitudine. Când am fost acceptat, mi s-au tăiat picioarele la propriu: eram la telefon, de la Viena. Fiind pandemie, totul a trebuit să se deruleze prin telefon şi internet. M-am centrat pe obiectivul de mă pregăti cât pot de bine, fizic, psihic şi mental pentru acest minunat proiect. Peisajele exotice îmi erau oarecum cunoscute, din voiajele pe mare”, a dezvăluit el.

Citeste articolul pe Gandul