26 mai 12:24 PM

Abonare la google news

Cristian Ţânţăreanu face bani în pandemie: „Construiesc un complex de evenimente, se va numi Pandemia”

Cristian Ţânţăreanu face bani în pandemie. Milionarul s-a pus pe treabă, dacă tot s-au ridicat restricţiile şi construieşte un complex de evenimente, care va purta numele Pandemia şi va avea trei săli. În toată această perioadă, a şi călătorit, a fost în trei destinaţii, mai ales că s-a vaccinat prima etapă.

Citeşte şi: Cristian Ţânţăreanu a renunţat la petreceri: „Mă pregătesc de ultimul drum… de acasă, la Bellu”

Cristian Ţânţăreanu face bani în pandemie

Fac un complex de evenimente unde se vor face concerte, nunți, botezuri, care se va numi Pandemia. Are trei săli: Sars CoV-1, Sars CoV-2 și Eternitatea. Vom avea și piscină. Sper să terminăm anul ăsta. Lucrez cu indieni.

Eu mască nu am purtat, dar m-am ferit. Nu cred că am scăpat de pandemie. M-am întors din Egipt, acolo ăia care nu purtau mască erau amendați. Nevastă-mea, cu bolile astea intrase în depresie, plângea de se rupea la nenorocirile altora.

Anul ăsta am mers în trei vacanțe. Am fost în Tenerife și Grecia pe la începutul anului și apoi Egipt. În Egipt am fost 20 de persoane, cu nepoți cu tot. Prima zi în care a dat voie la boșorogi, am fost la Buftea și m-am vaccinat cu toți boșorogii după mine. Așa putem face și noi chefuri. Eu nu înțeleg ce e în capul unora care nu vor să facă vaccinul”, a declarat Cristian Țânțâreanu, la emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.

Milionarul a slăbit 15 kilograme, în urmă cu câteva luni. A pus însă la loc nouă dintre ele. Cristian Țânțăreanu a glumit, spunând că se pregătește de ultimul drum.

Doctorul a spus că, dacă o să am grijă şi n-o să fac abuzuri, s-ar putea să prind Crăciunul. Sunt bine cu sănătatea, am slăbit 15 kilograme, dar am pus nouă înapoi. Mă pregătesc de ultimul drum… de acasă, la Bellu.

Mă pregătesc pentru Bellu, nu aţi văzut că scria mare? Anunţ devastator! Mă pregătesc pentru Bellu. Trăim, supravieţuim… Acum mă chinui să beau o băutură răcoritoare în loc de ţuică sau de o vodkă”, spunea Cristian Ţânţăreanu în 2019.

Citeste articolul pe RomaniaTV