Abonare la google news

COVID-19/ În timp ce Europa respiră, Rusia gâfâie

Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, gazdă a unor meciuri de fotbal de la EURO 2020, a înregistrat sâmbătă cel mai mare bilanţ zilnic al deceselor cauzate de noul coronavirus în această ţară de la începutul pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit Agerpres.

Conform statisticilor oficiale, fosta capitală imperială a înregistrat 107 de decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, un număr care, potrivit agenţiilor de presă ruse, este cel mai mare dintre cele raportate de toate oraşele din Federaţia Rusă de la apariţia noului coronavirus.
Foarte apreciat de turişti, Sankt Petersburg găzduieşte şapte meciuri de fotbal din cadrul EURO 2020. O singură partidă a rămas să se dispute în acest oraş, un sfert de finală programat vinerea viitoare, în care ar putea să joace naţionala Franţei, dacă va învinge reprezentativa Elveţiei în partida care se va disputa luni la Bucureşti.

Rusia a raportat sâmbătă, la nivel naţional, un total de 21.665 de infectări noi, un record din ianuarie şi până în prezent, în contextul în care această ţară este grav afectată de răspândirea variantei Delta a noului coronavirus. Capitala ţării, Moscova, precum şi regiunile sale limitrofe, sunt grav afectate de noul val epidemic de câteva săptămâni.

Numărul zilnic al deceselor raportate sâmbătă la nivel naţional – 619 – este cel mai mare din luna decembrie, iar bilanţul total al deceselor a ajuns la 132.683 de la începutul pandemiei, potrivit unei numărători oficiale. Agenţia de statistică Rosstat, care utilizează o definiţie mai largă a deceselor asociate COVID-19, a contabilizat aproximativ 270.000 de decese de la începutul pandemiei şi până la sfârşitul lunii aprilie 2021.

„Pentru a stopa pandemia, un lucru este necesar: vaccinare în masă şi rapidă. Nimeni nu a inventat o altă soluţie”, a declarat sâmbătă, la televiziune, primarul din Moscova, Serghei Sobianin.

„Pentru a rezolva fundamental această problemă, trebuie să ne vaccinăm sau să impunem un lockdown”, a adăugat el.

Autorităţile din Moscova au introdus în ultimele săptămâni mai multe restricţii, precum revenirea obligatorie la regimul de telemuncă pentru o parte dintre angajaţi, vaccinarea obligatorie a salariaţilor din sectorul serviciilor şi crearea unui paşaport sanitar care reglementează accesul în restaurante şi baruri.

Un lockdown generalizat, precum cel impus în primăvara anului 2020, nu este deocamdată avut în vedere de autorităţile ruse.

Campania de vaccinare, demarată în decembrie 2020, avansează într-un ritm extrem de lent în Rusia pe fondul neîncrederii generalizate a populaţiei, în pofida apelurilor repetate lansate de preşedintele Vladimir Putin.

Doar 21,2 milioane de rezidenţi ruşi din totalul de 146 de milioane de locuitori ai ţării au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit cifrelor publicate vineri de site-ul Gogov, un agregator care centralizează datele medicale publicate de regiunile federale şi de mass-media ruse, în absenţa unor statistici oficiale la nivel naţional.

Citeste articolul pe Stiripesurse