Abonare la google news

Cosmin Contra se pregăteşte să revină în antrenorat

Cosmin Contra se pregătește să revină în antrenorat. Tehnicianul în vârstă de la începutul lunii decembrie, când s-a despărțit de Dinamo. Fostul selecționer al naționalei României a plecat din Ștefan cel Mare din cauza problemelor financiare uriașe generate de club de Pablo Cortacero.

Contra a revenit la Dinamo cu ambiții uriașe. Odată cu preluarea clubului de către omul de afaceri spaniol, clubul alb-roșu promitea să redevină o forță în Liga 1. Lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Proiectul „Nuevo Dinamo” s-a dovedit o mare păcăleală și problemele financiare au apărut imediat. Fostul fundaș dreapta a părăsit clubul oarecum cu scandal din cauza restanțelor salariale pe care le avea de primit.

Cosmin Contra se pregăteşte să revină în antrenorat. Adrian Mihalcea: “Mi-a spus că este în discuţii cu mai multe echipe”

După mai bine de jumătate de an de la acel moment, Contra se pregătește de revenirea pe banca tehnică. Fostul său coechipier și colaborator de la Dinamo, Adrian Mihalcea, a dezvăluit ce planuri are „Guriță” în perioada următoare. Antrenorul Unirii Slobozia a spus că a avut recent o discuție cu Contra. Acesta i-a spus că se află în discuții cu mai multe echipe, însă nu a oferit mai multe detalii.

Contra este liber de contract din decembrie după despărțirea de DinamoContra este liber de contract din decembrie după despărțirea de Dinamo

Eu m-am întâlnit cu Contra acum trei zile şi mi-a spus că este în discuţii cu mai multe echipe, dar nu am vrut să intrăm în detalii. Mi-a spus că a avut tatonări, dar nu e nimic semnat sau discuţia nu a ajuns la un anumit nivel cu nicio echipă”, a spus Mihalcea pentru Telekom Sport.

După plecare de la Dinamo, Cosmin Contra s-a judecat o perioadă lungă de timp cu echipa din Ștefan cel Mare pentru a-și recupera o parte din bani. El oricum a fost de acord să renunțe la o sumă consistentă pentru ca Dinamo să nu aibă probleme mai mari decât avea deja în acel moment.

De-a lungul carierei, Contra a mai antrenat Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou RF, Alcorcon și naționala României. A reușit să câștige o Cupă a României cu Petrolul în 2013 și o Cupă a Ligii cu Dinamo în 2017, competiție desființată ulterior.

Ofertă colosală pentru Contra din zona Golfului

Așa cum PlaySport a anunțat în exclusivitate, Cosmin Contra este dorit de Al-Ittihad din Arabia Saudită. Deși fostul selecționer a infirmat inițial informația, se pare însă că ar putea da totuși atenție acestei oferte în cele din urmă. El nu a mai antrenat niciodată în zona Arabă. Acest lucru se pare că îl face să fie puțin reticent.

Însă, din informațiile noastre ofertă este extrem de generoasă. Asta l-ar putea face pe Contra să treacă peste orice problemă de acomodare la stilul de viață din acea zonă a lumii.

Citeste articolul pe PlaySport