Abonare la google news

Coordonatoarea proiectului „Lucruri care dor“ pentru cei 5 milioane de români ce muncesc în străinătate: „Mai bine să dea banii de cadouri pe bilete de avion“

 „Poate orice să-mi lipsească, nu dragostea părintească/ Voi părinţi, orice ar fi, rămâneţi lângă copii/ Banii nu ţin niciodată locul de mamă şi tată“ – acestea sunt versurile unui cântec trist, „Ai plecat mamă departe“, cântat de Alina Stoian, o fetiţă îmbrăcată în straie populare. 

Cântecul răsună din boxele televizorului montat la intrarea în expoziţia „Lucruri care dor“, un proiect bazat pe cercetare, realizat de spaţiul de creaţie „bi’bak“ din Berlin, care explorează impactul migraţiei forţei de muncă asupra noţiunilor de maternitate şi familie, din perspectiva unor lucrătoare migrante şi a copiilor lăsaţi în urmă. 

Din 5 mai până la începutul lunii iunie, expoziţia a putut fi văzută şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, unde coordonatoarea proiectului, Anna Krauss ne-a povestit despre destinele acestor părinţilor şi copiilor care nu se văd cu anii.

Pornind de la experienţele unor familii transnaţionale, din ţări precum Germania, Turcia, Grecia, România, expoziţia împleteşte poveştile şi obiectele marcante pentru viaţa acestora: o carpetă turcească în stil „Răpirea din serai“, care înfăţişează un leu ce stă protector lângă un copilaş; o păpuşă trimisă Lenuţei din România de mama sa care lucrează în Manheim; mai multe bancnote de 500 de mărci germane din care părinţii Yaseminei, fetiţa crescută de bunici în Turcia, îi cumpărau cadouri de fiecare dată când veneau în vizită din Germania; o cutie de absorbante pe care mama din Germania i-a adus-o fiicei ei, Afia, pe care a lăsat-o într-un internat din Ghana, pentru a încerca să-i facă un viitor mai bun.

 

Toate aceste „lucruri care dor“ însoţesc poveşti emoţionante ale unor emigranţi care şi-au lăsat copiii în ţările natale, încercând să compenseze lipsa prezenţei cu diferite cadouri şi bani. Poveştile au fost înregistrate audio şi pot fi auzite în difuzoarele unor telefoane cu fir, amenajate în cadrul expoziţiei, prin care s-a încercat crearea atmosferei dintr-o cabina telefonică, unica modalitate de comunicare la distanţă acum zeci de ani.   

 

„Weekend Adevărul“: Care este povestea din spatele expoziţiei „Lucruri care dor“?

Anna Krauss: Colegii mei Malve Lippmann şi Can Sungu au început acest proces în 2016-2017, când şi-au dat seama că acest subiect este tabu în familiile în care părinţii au plecat la muncă în străinătate, lăsându-şi copiii acasă. Părinţii nu doresc să vorbească despre acest subiect, dar eu cred că e nevoie ca acest el să apară în spaţiul public. Astfel, au început să facă interviuri în diferite ţări şi au cules poveştile unor oameni care au venit la muncă în Germania. Conversaţiile au fost combinate cu obiectele care aveau valoare simbolică în ceea ce priveşte relaţiile dintre părinţii plecaţi şi copiii rămaşi acasă. Expoziţia se numeşte „Lucruri care dor“ pentru că obiectele expuse sunt încărcate cu valoare emoţională, cu sentimentele de tristeţe, de amărăciune ale copiilor. Pentru noi a fost important ca pe lângă poveştile oamenilor, să arătăm cadrul în care s-au construit aceste poveşti. De exemplu, foarte multă vreme, acestor muncitori nu li s-a permis să îşi aducă copiii în Germania. Apoi, condiţia acestor familii s-a schimbat ca urmare a unor evenimente precum formarea Uniunii Europene sau evoluţia tehnologiei care le-a permis să poată vorbi şi să se poată vedea prin intermediul internetului. Pandemia, pe de altă parte, a avut, din nou, un impact important asupra vieţilor lor.  

 

 

Pe lângă mărturiile dramelor prin care trec muncitorii aflaţi la muncă în străinătate, expoziţia prezintă cadourile făcute copiilor lăsaţi acasă, pentru a compensa lipsa lor. FOTO: Remus Florescu

Am înţeles că printre cei care şi-au spus poveştile sunt şi români. Ne spuneţi, vă rog, pe scurt poveştile lor?

Una dintre poveşti este despre o româncă ce a plecat în Italia când fiul ei avea 9 ani. Interviul a fost făcut la 10 ani după plecare, când fiul ajunsese la 18 ani şi era tot în România, cu bunicii. Vorbesc de mai multe ori pe zi, iar mama spune că atunci când el nu răspunde, ea nu poate să doarmă. Timp de 10 ani, viaţa ei a fost departe de copil. A făcut babysitting în Italia şi e interesant că femeia spune, la un moment dat, că toată dragostea pe care nu a putut să i-o dea copilului ei, o dă copiilor altora. În interviuri se observă cum fiul are o perioadă de revoltă şi îi spune mamei cât de greu este fără ea. O altă poveste este a Lenuţei, o fată lăsată de mamă acasă, în timp ce ea şi-a găsit un nou soţ şi are o familie nouă în Germania. Femeia vine foarte rar în România şi trimite daruri, dar tânăra nu le vrea – ea îşi vrea mama acasă. Dacă în primul caz, mama este cu inima frântă pentru că s-a despărţit de fiu, în acest caz, relaţiile sunt mai reci. Depinde şi de oameni – sunt părinţi care suferă la fel de mult precum copiii lor, iar în alte cazuri, aceştia se adaptează mai bine şi îşi fac noi familii în străinătate. Copiii suferă în toate situaţiile.  

Legea, în calea reunirii familiilor

Care este povestea care v-a impresionat cel mai mult dintre cele expuse în proiect?
 

Povestea unei femei din Ghana, Mimi, care nu-şi poate aduce fiica în Germania pentru a fi împreună din cauza legilor care privesc reunificarea familiilor emigranţilor. Timp de cinci ani, fiica ei, Afia, a crescut într-un internat. Mimi nu poate ajunge în Ghana în fiecare an deoarece preţurile biletelor de avion sunt foarte mari, dar se gândeşte la fata ei tot timpul. De când a plecat, fata a crescut şi a devenit adolescentă, a ajuns la perioada menstruaţiei. Mama povesteşte în interviu cât de ciudat a fost că nu a putut să-i explice fiicei sale ce e cu menstruaţia, că nu a putut să fie alături de ea pentru a-i spune ce să facă. Astfel de lucruri intime nu le poţi discuta la telefon şi nu ar fi acelaşi lucru. Asta m-a impresionat foarte mult. Femeia mai are doi copii mici, făcuţi cu un bărbat din Germania, şi deşi ar vrea să o aducă şi pe Afia, să-i fie alături, legea îi interzice acest lucru. 

Apropo de legi, cum credeţi că pot îmbunătăţi legislaţiile ţările de destinaţie ale emigranţilor? Ce pot face familiile în acest sens?

Ce pot face familiile e greu de spus, pentru că mulţi emigranţi lucrează la negru. Este o zonă gri din punct de vedere legislativ. Toată lumea spune că legile trebuie schimbate. De exemplu, există o lege care spune că înainte să angajezi pe cineva din altă ţară, trebuie să cauţi un angajat german. În acest context, multe persoane lucrează ilegal în Germania, astfel că nu au dreptul la salariul minim, nu beneficiază de asigurări, nu pot să îşi permită să îşi aducă copiii sau persoanele în vârstă pe care le-au lăsat acasă. Cred că ar trebui să poată face acest lucru în mod legal, deoarece în Germania este mare nevoie de muncitori în domenii în care germanii nu vor să mai lucreze – în domeniul îngrijirilor, dar şi în agricultură. Condiţiile în care trăiesc aceşti oameni sunt foarte rele.

 

Revin cu întrebarea, ce pot face familiile pentru a face situaţia mai uşoară pentru cei lăsaţi acasă?

 

Ar putea să încerce să stabilească contacte personale cât mai dese pentru a compensa absenţa. Acum le trimit copiilor bani şi alte cadouri, dar eu aş sugera să ia acei bani şi să îi dea pe bilete de avion pentru a merge acasă cât mai des să-şi vadă familiile lăsate în urmă. În plus, ar putea să vorbească la telefon sau  videochat atât de mult pe cât este posibil, aşa încât copiii să simtă că e cineva acolo pentru ei, cineva în care pot să aibă încredere şi care are grijă de ei.

Anul trecut a fost un scandal mare privind condiţiile oferite muncitorilor români din Germania care activau în agricultură sau în industria cărnii. S-a schimbat ceva? 

Practic nu s-au făcut multe în acest sens, pentru că lobby-ul acestor industrii a fost foarte puternic şi ostil faţă de legi care i-ar fi obliga să plătească sume mai mari de bani pentru salarii şi pentru condiţiile muncitorilor din alte ţări. Astfel de legi i-ar fi determinat să nu mai fie capabili să producă alimente sau carne ieftine. Cred că guvernele unor ţări precum Germania, Franţa, Marea Britanie ar trebui să ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale celor care vin aici la muncă. Subiectul ar trebui să fie mai vizibil şi în discuţiile publice deoarece în acest moment nu există presiune îndeajuns de mare pentru a determina o schimbare. 

„Totul trebuie să fie îmbunătăţit“

Ce credeţi că ar trebui să se întâmple în România pentru ca măcar o parte dintre cei cinci milioane de români plecaţi la muncă în alte ţări să se întoarcă acasă?

 

Am observat că cei mai mulţi emigranţi provin din zonele rurale. În oraşele mari precum Cluj, Timişoara, Bucureşti, rata şomajului este foarte mică. Cei mai mulţi oameni pleacă din mediul rural, deoarece simt că nu au nicio şansă acolo. Cred că mai ales în această zonă e nevoie de îmbunătăţiri şi eu aş începe cu sistemul de sănătate, cu educaţia. Totul trebuie să fie îmbunătăţit. Toţi oamenii ar dori să stea acasă, unde cunosc limba, unde au o familie şi prieteni, dar dacă nu văd că au condiţii similare de viaţă ca în altă parte, este greu să îi convingi să se întoarcă. 

 

Care credeţi că este cel mai rău lucru care se întâmplă din cauza relaţiei întrerupte dintre părinţi şi copiii lor?

 

Cred că pentru copii va fi greu să aibă relaţii stabile, să aibă încredere în alte persoane, pentru că se vor gândi că ar putea să fie părăsiţi şi ar putea ajunge singuri într-un final. Pe de altă parte, unii copii spun că aceste probleme i-au ajutat să se maturizeze foarte repede şi se pot descurca singuri, fără a avea nevoie de ajutorul cuiva. Cu toate că pare un lucru bun, din punct de vedere psihologic există multe efecte negative. De asemenea, sunt situaţii în care copiii nu mai vorbesc cu părinţii lor, acuzându-i că i-au părăsit, deşi înţeleg că au făcut asta pentru a le fi mai bine. 

 

Cred că pentru copiii ai căror părinţi au plecat în străinătate va fi greu să aibă relaţii stabile, să aibă încredere în alte persoane, pentru că se vor gândi că ar putea să fie părăsiţi şi ar putea ajunge singuri într-un final.

 

Cine este Anna Krauss

Anna Krauss (28 de ani) este coordonatoarea proiectului „Lucruri care dor“. Tânăra artistă se ocupă de organizarea evenimentelor expoziţionale în cadrul „bi’bak“ (n.r. – în limba turcă, „aruncă o privire“), o organizaţie non-profit şi un spaţiu independent de artă contemporană cu sediul în Berlin, care îşi concentrează activitatea în jurul narativelor transnaţionale, a migraţiei, mobilităţii globale şi a dimensiunilor estetice ale acestora. Programul „bi’bak“ analizează diferite discipline în artă, domeniul academic şi dezvoltare comunitară, cuprinzând proiecţii de filme, expoziţii, ateliere precum şi evenimente muzicale şi experienţe culinare.

 

Vă mai recomandăm

„Nu vă întoarceţi acasă!“: sfatul unui fost ministru al Educaţiei pentru românii geniali din străinătate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul