20 mai 12:47 PM

Abonare la google news

Controverse pe marginea unui posibil acord de încetare a focului în Gaza

Unul dintre oficialii grupării Hamas a declarat că se aşteaptă ca Israelul şi militanţii din Gaza să ajungă la un acord de încetare a focului, „într-o zi sau două”, însă premierul israelian Benjamin Netanyahu vrea să atace în continuare Fâșia Gaza, până ce „calmul şi siguranţa vor fi restabilite pentru cetăţenii israelieni”, potrivit BBC.

Cred că eforturile în desfăşurare privind un acord de încetare a focului vor avea succes. Mă aştept să se ajungă la un acord de încetare a focului într-o zi sau două şi încetarea focului va fi bazată pe o înţelegere mutuală”, a declarat Moussa Abu Marzouk, oficial al Hamas, pentru postul libanez al-Mayadeen TV.

Cele două părți ar fi ajuns la un acord pentru încetarea focului

Peste 100 de atacuri aeriene israeliene asupra infrastructurii Hamas în nordul Fâşiei Gaza au avut loc joi, iar militanții palestinieni au răspuns cu rachete asupra ținte din Israel.

Ministerul Sănătății din Palestina a transmis că cel puţin 227 de oameni, inclusiv mai mult de o sută de femei şi copii, au fost ucişi în Gaza.

În Israel, 12 persoane, printre care și copii, au murit în urma atacurilor venite din partea Hamas. 4.000 de rachete au fost lansate spre teritoriul israelian de către militanţii din Gaza.

În acest context, o sursă din securitatea egipteană a afirmat, pentru Reuters, că Israelul și Palestina ar fi ajuns la un acord de principiu pentru încetarea focului, sub asistenţa unor mediatori, dar negocierile continuă.

Citește și:

Războiul din Gaza. Poveștile nespuse ale copiilor uciși în bombardamente

Le-a spus fiicelor sale să nu se sperie, apoi a fost ucis de o rachetă în Gaza. Povestea tragică a palestinianului Ahmed al-Mansi (VIDEO)

Israelul a bombardat singurul laborator de testare Covid din Gaza

Joe Biden și Benjamin Netanyahu, convorbire despre conflictul dintre Israel și Hamas. Statele Unite susțin o încetare a focului

 

Citeste articolul pe Gandul