18 septembrie 10:24 AM

Abonare la google news

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte pentru a aproba modificarea Statutului, astfel încât unele şedinţe să poată avea loc online

Propunerea nu vizează şedinţele în care trebuie să se ia decizii prin vot secret, deci nici Congresul. Înaintea Consiliului Naţional, echipa care-l susţine pe premierul Florin Cîţu a convocat o şedinţă a Biroului Politic Naţional.

 

”În temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor BPN, se convoacă şedinţa BPN, în data de 18 septembrie 2021, ora 10:00, în sala Grupului PNL din Camera Deputaţilor”, au transmis liberalii din aripa Cîţu.  

 

Aceştia au precizat că şedinţa are ca punct pe ordinea de zi modificarea Statutului.  

 

Acelaşi subiect va fi dezbătut şi de către Consiliul Naţional al PNL care se reuneşte, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, Sala Alexandru Ioan Cuza.  

 

În 3 septembrie, după şedinţa BPN, Ludovic Orban anunţa că s-au dezbătut modificări ale Statutului.  

 

”Am dezbătut propunerile de modificare a Statutului PNL. A fost o dezbatere serioasă, în care, practic, am adoptat câteva propuneri. A fost adoptată posibilitatea organizării, în situaţii excepţionale, a şedinţelor forurilor de conducere statutară a PNL în sistem online, cu o singură excepţie, evident, acele foruri statutare în care se iau decizii prin vot secret. Ştiu că a circulat foarte mult zvonul că sunt unii care vor să organizeze Congresul online, aceste zvonuri sunt neadevărate”, declara Ludovic Orban.  

 

Acesta a precizat, de asemenea, că a fost mărit numărul de vicepreşedinţi pe domenii.  

 

”S-au hotărât 17 vicepreşedinţi pe domenii (…) Am considerat că este util ca specialiştii partidului în diferite să concureze, să poată să ocupe funcţiile de vicepreşedinţi şi să poată să coordoneze comisiile de specialitate ale partidului”, a mai anunţat atunci  Ludovic Orban.  

 

Congresul PNL, unde este necesar un vot secret pentru alegerea preşedintelui, nu va avea loc online, urmând a fi organizat cu prezenţa fizică a 5.000 de delegaţi, în 25 septembrie.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul