Abonare la google news

Comuna Clinceni a intrat în carantină pentru 14 zile

Comuna Clinceni din județul Ilfov a intrat în carantină de marți dimineața, pentru următoarele 14 zile.

Decizia a fost luată în contextul în care rata de infectare a depășit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, după cum informează site-ul agenției Agerpres.

Mai exact, măsura a fost adoptată ca urmare a faptului că rata de incidență cumulată calculată luni pentru ultimele 14 zile a ajuns la valoarea de 6,14 la mia de locuitori în localitatea din Ilfov.

Județul Ilfov se află în scenariul roșu

În Clinceni, din populația total de 7.508 de locuitori ai comunei, au fost confirmate 46 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus în ultimele două săptămâni.

Cel mai recent bilanț al Grupului de Comunicare Strategică (GCS) arată că județul Ilfov se află în scenariul roșu, înregistrând o rată a infectărilor de 3,61.

Propunerea privind carantinarea comunei Clinceni a fost adoptată printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov de luni, desfăşurată în urma evaluării riscului răspândirii virusului SARS-CoV-2 întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov.

Capitala, în scenariul roșu

În ultimele zile, în București au fost confirmate tot mai multe cazuri de COVID-19, astfel încât incidența a depășit 3 la mia de locuitori atât vineri, 5 martie, cât și sâmbătă. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență din București a decis intrarea Capitalei în scenariul roșu și impunerea unor restricții.

România a înregistrat 4.989 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 93 de decese asociate COVID-19.

În total, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internate 1.126 de persoane cu forme severe ale bolii.

Până astăzi, 21.056 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.03.2021 (10:00) – 09.03.2021 (10:00) au fost raportate 93 de decese (56 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Citeste articolul pe Gandul