miercuri 27 octombrie 2:22 PM

Abonare la google news

Compensarea facturilor la energie şi gaze naturale, 11 lucruri importante

Compensarea facturilor la energie şi gaze naturale. Proiectul de lege care urmează să fie votat miercuri în Camera Deputaţilor va compensa facturile lunare la energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor casnici, cu condiția ca aceștia să se încadreze în anumite limite de consum


Compensarea facturilor la energie şi gaze naturale, cele mai importante informaţii

Iată care sunt cele mai importate 11 lucruri pe care toţi românii trebuie să le cunoască despre OUG care intră în vigoare luni, 1 noiembrie.

1. Ce facturi urmează să fie compensate?


Potrivit OUG 118/2021, schema de compensare a facturilor în perioada rece le vizează doar pe cele la curent electric și gaze naturale, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare. Astfel, prin această schemă se obține sprijin financiar pentru plata facturilor la curent și gaze, nu și pentru încălzirea în sezonul rece. Pentru asta, cei interesați pot cere ajutoarele stabilite de Legea consumatorului vulnerabil.

Citeşte şi Legea consumatorului vulnerabil. Câţi români vor beneficia de compensarea facturilor

2. Pentru ce perioadă se aplică schema?

Compensarea facturilor la electricitate și gaze naturale acoperă acoperă perioada sezonului rece, adică perioada cuprinsă între noiembrie 2021 și martie 2022.

3. Cine poate beneficia de compensarea facturilor la curent și gaze?

Orice consumator casnic, cu condiția să se încadreze în anumite limite de consum stabilite de autorități și să nu beneficieze de ajutorul pentru consumatorul vulnerabil, respectiv de ajutorul pentru încălzire sau suplimentul financiar lunar pentru energie, potrivit avocatnet.ro.

4. Ce înțeleg autoritățile prin consumator casnic?

După cum stabilește Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, consumatorii sau clienții casnici sunt cei care cumpără energie electrică sau gaze naturale pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activități comerciale sau profesionale.

5. Care este, de fapt, nivelul compensației primite?

Compensarea facturilor se face în funcție de tipul de consum vizat. Astfel, clienții casnici de energie electrică vor beneficia de o compensare în sumă fixă de până la 0,21 lei/kWh, în timp ce, la gazele naturale, ajutorul de la stat va fi de 25% din valoarea facturii lunare din perioada noiembrie – martie.

6. Ce trebuie făcut pentru obținerea compensării facturilor?

Nimic special. Pentru că mecanismul de compensare este unul foarte simplu, respectiv compensarea va fi făcută de furnizor direct pe factură, clienții casnici nu trebuie să facă nimic special pentru a o obține. Singurul lucru pe care trebuie să-l aibă în vedere consumatorii casnici este încadrarea în limitele de consum impuse.

7. Care sunt limitele de consum stabilite pentru aplicarea compensării?

Concret, limitele pentru consumurile de electricitate sunt cuprinse între 150 kWh și 1.000 kWh pentru toate cele cinci luni ale sezonului rece (valorile se însumează), în timp ce, în cazul gazelor naturale, limitele de consum sunt, pentru aceeași perioadă, cuprinse între 100 m3 și 1.000 m3.

8. De ce valorile minime ale intervalului de consum nu sunt zero?

Deoarece, atunci când au conceput schema aplicabilă în curând, autoritățile n-au vrut să compenseze și facturile la electricitate sau gaze pentru locurile cu un consum mic și sporadic, cum este cazul caselor de vacanță, de pildă, ci doar pentru cei ce au un consum constant, necesar traiului de zi cu zi.

9. Care sunt limitele de consum pentru fiecare lună din sezonul rece?

Dacă în cazul electricității, lucrurile sunt simple, adică limita de consum este aceeași pentru fiecare dintre cele cinci luni de sezon rece, ceea ce înseamnă că limita lunară de consum este de cel mult 200 de kWh, în cazul gazelor naturale, limita de consum variază de la o lună la alta. Mai exact, limitele de consum de gaze naturale aplicabile pentru fiecare lună din perioada de compensare 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 sunt:

150 m3 – noiembrie;
250 m3 – decembrie;
250 m3 – ianuarie;
200 m3 – februarie;
150 m3 – martie.
10. Dacă depășesc aceste valori lunare, nu mai primesc compensarea?

Depinde. După cum stabilește schema de compensare conținută de OUG 118/2021, este “acceptabilă și se decontează o marjă favorabilă de consum corespunzătoare unei depășiri lunare a limitelor de consum stabilite (…) cu maximum 10%, aplicată la limita lunară stabilită”. Asta înseamnă că se pot depăși valorile de consum lunar amintite mai sus cu până la 10%, dar, în cazul unor depășiri mai mari, compensarea nu se mai acordă pentru respectiva luna.

11. Cum pot să-mi dau seama dacă mă încadrez în limitele de consum?

Prin citirea regulată a contoarelor, fie de curent electric, fie de gaz natural, sau, dacă obișnuințele de consum nu s-au schimbat prea mult, prin verificarea consumurilor înregistrate în aceeași perioadă a anului precedent.

Citeşte şi Cum va fi realizată compensarea preţurilor la energie şi amânarea plăţii facturilor. PNL vrea să amendeze ordonanţa

Romaniatv.net


Stirile.eu