31 mai 5:52 PM

Abonare la google news

Comorile medievale ale Ţării Haţegului: cele mai vechi biserici de piatră şi castele făcute de cneji VIDEO

La poalele masivului Retezat şi a munţilor Poiana Ruscă, pe văile Streiului şi Râului Mare, se întinde una dintre cele mai fermecătoare regiuni istorice din România: Ţara Haţegului. 

Unii oameni de ştiinţă au considerat acest ţinut ca fiind un nucleu al formării poporului român, alături de Ţara Oltului, de regiunea Munţilor Apuseni şi de cea a Maramureşului.

GALERIE FOTO CU MONUMENTELE DIN ŢARA HAŢEGULUI

Ţara Haţegului a fost înzestrată cu vestigii valoroase din cele mai vechi timpuri. A adăpostit două capitale ale pământului românesc, scria Romulus Vuia, etnograful care şi-a dedicat mai multe decenii cercetării acestei regiuni.

„La marginea de răsărit, pe podişul Munţilor Sebeşului, la Grădiştea Muncelului, a fost capitala Daciei lui Decebal, iar la marginea dinspre apus, Ulpia Traiana, capitala Daciei romane. 

Aşezarea unor capitale în acest loc adăpostit în creierii munţilor, bogat în resursele traiului, cu un climat din cele mai fericite, ferit de vânturi şi geruri năprasnice şi, pe deasupra, oferind unele din cele mai încântătoare privelişti ale ţării, dovedeşte o judecată cumpănită”, scria profesorul Romulus Vuia, în volumul „Portul popular din Ţara Haţegului” (Ed. Meridiane, 1962).


Biserica Densuş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Ţara Haţegului a fost locuită intens în Antichitate şi a fost locul unora dintre cele mai sângeroase războaie între daci şi romani, amintite în izvoarele istorice. În Evul Mediu, ţinutul de la „Porţile de fier ale Transilvaniei” – trecătoarea prin munţi care leagă Banatul şi Oltenia de bazinul Haţegului, a fost locul primelor voivodate româneşti, potrivit istoricilor.  

„Ţara Haţegului este amintită în cel mai vechi document cu privire la injghebarea primelor voievodate româneşti. Într-un act de danie, din 1247, al regelui Bela al IV-lea al Ungariei, către Cavalerii Ospitalieri, Ţara Haţegului este menţionată că dependentă de voievodatul lui Litovoi de peste munţi. Acest document prezintă importanţă şi pentru faptul că ne păstrează, încă dintr-o epocă atât de îndepărtată, numirea populară de azi a Ţării Haţegului (Terra Harsoc)”, afirma profesorul Romulus Vuia. 

A înflorit Roua Cerului, planta carnivoră care împânzeşte misterioasa mlaştină Tăul fără fund VIDEO

Prăbuşirea unui castel faimos din Ţara Haţegului. Conacul celor mai bogaţi grofi a ajuns un loc de groază VIDEO

Secretele Castelului Kendeffy. Orgiile cu minore l-au dus la închisoare pe ultimul moştenitor

De la mijlocul secolului al XIII-lea, dovezile istorice despre acest ţinut sunt din ce în ce mai numeroase, în special de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui de al XV-lea. „Faptul că localităţile de azi apar în documentele acelei vremi mărturiseşte masiva populare, încă de pe atunci, a Ţării Haţegului”, scria Romulus Vuia.

ŢARA BISERICILOR DE PIATRĂ

O mulţime de monumente istorice ridicate în Evul Mediu împodobesc Ţara Haţegului şi oferă mărturii despre vremurile în care acest ţinut vast, ale cărui puncte de reper erau oraşul Haţeg şi Masivul Retezat se afla sub stăpânirea respectatelor familii de cneji. Din epoca medievală s-au păstrat aici cele mai vechi biserici de piatră din România şi mai multe fortăreţe, turnuri de apărare şi curţi nobiliare vechi de peste şase secole. Istoria lor este încununată de legendele locale.

Patru dintre bisericile de piatră din Ţara Haţegului, vechi de peste şase secole, au fost incluse, alături de biserica de la Gurasada (de pe valea Mureşului) pe lista indicativă a monumentelor din patrimoniul cultural mondial UNESCO, publicată în 2019 de Institutul Naţional al Patrimoniului. Aşezămintele considerate unice în lume se află la Densuş, Ostrov, Strei, Streisângeorgiu. Alături de ele, bisericile cneziale de la Colţ, Peşteana şi Prislop au adus Ţării Haţegului numele de „Ţara bisericilor de piatră”.


Biserica Sfântamaria Orlea Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Legendele bisericii din Densuş

Cea mai faimoasă biserică medievală din Ţara Haţegului se află la Densuş, în vecinătatea Ulpiei Traiana Sarmizegetusa – primul oraş înfiinţat de împăratul Traian în Dacia cucerită de romani. Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuş a fost clădită în secolul al XIV-lea, potrivit unor istorici, pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii veniţi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. 

Alţi cercetători o consideră mult mai veche. La Densuş ar fi fost înmormântat generalul roman Longinus, erou al războaielor daco-romane. Capturat de regele Decebal, Longinus s-a sinucis, iar potrivit unor legende mormântul său a devenit mausoleul pe ruinele căruia, mai târziu, a fost ridicată biserica. În zidurile de la Densuş au ajuns blocurile de calcar, leii de marmură şi monumentele funerare din fostul oraş antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi, probabil, de la ruinele altor aşezări dacice şi romane din Ţara Haţegului.

„Este o biserică bizară, făcută din mărmuri şi coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susţin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură cu o inscripţie elegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbră, abia luminată de câteva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne”, scria academicianul George Călinescu.

Pe pereţii lăcaşului străjuiesc picturi bizantine vechi de peste cinci secole, vandalizate în trecut de turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi.

O altă legendă a bisericii, redată de istoricul Aron Densuşianu, vorbeşte despre tânăra Zafira, fecioara care a stat ascunsă luni în şir într-un loc secret din turla bisericii, iar într-o duminică, după slujbă, s-a aruncat de pe acoperiş, punându-şi capăt vieţii. Zafira se îndrăgostise de un tânăr sărac din satul vecin, însă părinţii fetei nu au fost de acord cu iubirea dintre cei doi. „Mormântul ei acoperit cu piatră de marmură tăiată în forma unui coşciug, există până astăzi bine conservat, numai crucea s-a sfărâmat încâtva”, scria cărturarul, în 1864.


Sfântul Toma, pictat în interiorul Bisericii Densuş Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Mănăstirea Prislop, locul de pelerinaj din Ţara Haţegului

Cea mai vizitată aşezare religioasă din Ţara Haţegului este, însă, Mănăstirea Prislop. A fost înfiinţată în secolul al XIV-lea, iar de-a lungul timpului a fost locul mai multor evenimente istorice. Lângă biserica medievală se afla chilia sfântului Ioan, un călugăr care şi-a dăltuit singur, într-o stâncă ascunsă de pădurea Silvaşului, locul de vieţuire, însă a murit înainte de a termina lucrarea, ucis de vânătorii care l-ar fi confundat cu un animal sălbatic.

La Mănăstirea Prislop se află mormântul şi piatra funerară a domniţei Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab. La mijlocul secolului al XVI-lea, domniţa s-a refugiat în Ardeal, după ce tatăl ei a fost ucis. A vizitat mănăstirea din Ţara Haţegului, iar potrivit unor legende, după ce a băut din apa izvorului de la Prislop s-a vindecat de boala de care suferea. Atunci, domniţa a decis să restaureze din temelii biserica şi să-i dăruiască odoare scumpe şi „o icoană făcătoare de minuni”. Legenda spune că Zamfira s-a retras la mănăstirea Prislop, pe care o clădise, pentru a-şi petrece aici ultimii săi ani din viaţă.

Tot aici a fost înmormântat părintele Arsenie Boca (1910 – 1989), una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. Duhovnicul propus pentru sanctificare, care a trecut în anii ’50 prin lagărele şi temniţele regimului comunist, a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop. Datorită lui, mănăstirea din Ţara Haţegului a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.

Cele mai vechi biserici de piatră

Aflată în vecinătatea oraşului Haţeg, biserica din Sântamaria Orlea a fost ridicată în secolul al XIII-lea şi păstrează cele mai vechi picturi murale din bisericile României, care datează de la începutul anilor 1300. De-a lungul timpului a fost loc de rugăciune şi de slujbe religioase pentru credincioşii ortodocşi, catolici, reformaţi şi calvini. În prezent, aparţine comunităţii reformate şi se numără printre cele mai populare atracţii turistice din Ţara Haţegului. Este căutată mai ales de oaspeţi maghiari ai locului, povesteşte Nicu, omul care a avut-o în grijă în ultimii ani. Pavajele din interiorul ei sunt din cărămizi romane, iar unele dintre ele poartă urmele unor labe de lup.

Biserica medievală din satul Strei datează din secolul al XIII-lea şi a fost construită din piatră pe ruinele unei aşezări romane, o „vila rustica” de pe Valea Streiului. Şi ea impresionează prin picturile sale murale, în culori vii, care datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini. Impresionant este şi monumentul funerar roman aflat la temelia bisericii, pe care erau înfăţişate două personaje care simbolizau moartea şi somnul.


Biserica din Streisângeorgiu Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

La marginea oraşului Călan, pe malul Streiului, se află una dintre cele mai vechi biserici din ţară, o aşezare care, potrivit istoricilor, dăinuieşte de şapte secole. Biserica medievală Streisângeorgiu a fost numită de istoricul Nicolae Iorga „cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal”. Săpăturile arheologice au relevat vechimea neaşteptat de mare a bisericii, din anii 1313-1314, conform inscriptiei slavo-române din biserică. Pe iarbă, în jurul lăcaşului medieval de la marginea oraşului Călan, au rămas o mulţime de pietre funerare romane, unele păstrând inscripţii originale, vechi de aproape două milenii.  

Biserica de piatră din satul Ostrov, aflat în vecinătatea Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, a fost ridicată în jurul anului 1360 de către cnezii locali şi este unică în ţară datorită împrejmuirii sale. Lăcaşul ortodox şi cimitirul său au fost înconjurate cu un gard format din peste 200 de pietre romane, cele mai multe inscripţionate cu litere latine, şterse de vreme. Potrivit istoricilor, împrejmuirea a fost rânduită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi, deşi cele mai multe dintre lespezile din jurul bisericii s-au degradat, iar cele mai frumoase dintre ele au ajuns în muzee, gardul unic continuă să impresioneze turiştii care ajung la Ostrov.


Ţara Haţegului, văzută de la Cetatea Colţ Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL

Cetăţile Ţării Haţegului

În Evul Mediu, Ţara Haţegului a fost stăpânită de mai multe familii de cneji, care se bucurau de privilegiile oferite de regii Ungariei ca răsplată pentru faptele de arme. 

Familia Kendeffy, una dintre ele, se numără printre cele mai vechi familii nobiliare din Transilvania, fiind atestată de peste şase secole. Nobilii au purtat la origine numele de Cândea sau Cânde, susţin istoricii, iar în secolul al XV-lea s-au aflat în relaţii strânse cu voievodul Ioan de Hunedoara, cel care i-ar fi recompensat pentru susţinerea acordată în războaie. Monumentele clădite de familia Kendeffy pot fi văzute şi în prezent în Ţara Haţegului.

Cea mai veche aşezare a familiei Kendeffy se află la marginea satului Râu de Mori, pe versantul care domină valea Râuşorului. Cetatea Colţ de la poalele Retezatului datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind ridicată în scopuri de apărare de nobilii Cândea. Este un loc plin de legende, deseori amintit de cronicarii din secolele trecute. Ruinele cetăţii medievale se înfăţişează călătorilor pe o stâncă solitară, desprinsă din versantul care străjuieşte intrarea în defileu.

Castelul din Carpaţi

Pe dealul opus, la poalele vechiului castel al cnejilor, a fost ridicată, tot în secolul al XIV-lea, o biserică de piatră. Aşezământul religios a fost reabilitat în anii ´90, după o perioadă îndelungată în care rămăsese în paragină. Cetatea Colţ, cunoscută drept „Castelul din Carpaţi”, pentru că ar fi fost sursa de inspiraţie a scriitorului Jules Verne în romanul „Castelul din Carpaţi”, nu a fost supusă în ultimele secole niciunei intervenţii umane de restaurare. Şi-a păstrat autenticitatea, dar pentru oaspeţii imprudenţi poate reprezenta un pericol din cauza stării precare în care au ajuns ruinele.


Cetatea Colţ. Foto Daniel Guţă, ADEVĂRUL

La câţiva kilometri de Cetatea Colţ, în centrul satului Râu de Mori, călătorii pot vizita ruinele Curţii cneziale a familiei Cândea. Unele clădiri au fost ridicate în secolul al XV-lea, pe ruinele unor vechi edificii romane. Ansamblu de construcţii cuprindea o clădire rezidenţială, capela de curte, un grajd, anexe, moara şi o biserică.

În apropierea ruinelor fostului conac se află biserica parohială a Râului de Mori. A fost atestată la 1526, însă de-a lungul timpului a suferit transformări repetate care i-au făcut pierdut aspectul iniţial. Din fostul conac al nobililor Kendeffy şi din anexele lui nu au mai rămas decât temelia şi câteva ziduri.

De strajă Ţării Haţegului

Şi ceilalţi cnezi din Ţara Haţegului au lăsat posterităţii construcţii interesante.

Cetatea medievală Mălăieşti, ridicată la poalele Retezatului de cnejii din familia Sărăcin, datează din secolul al XV-lea. A fost clădită din piatră de râu, iar până în 2012, când a început reabilitarea ei,  din ea mai rămăsese donjonul şi brâul care îl înconjura. Lucrările de restaurare a monumentului au fost finalizate în 2015 şi l-au transformat într-o atracţie turistică, deşi unii arheologi au contestat rezultatul acestora.

În Răchitova, o aşezare retrasă din Ţara Haţegului, înconjurată de păduri şi dealuri, cea mai mare mândrie a comunităţii, în afara ţuicii fabricate de localnici, este turnul medieval care veghează asupra satului din secolul al XIV-lea. Donjonul cu o înălţime de aproape nouă metri, cu ziduri groase de circa doi metri, a fost ridicat pe un coş vulcanic, cu roci de origine vulcanică provenite de la cariera medievală de la poalele sale. O parte a turnului s-a prăbuşit la mijlocul secolului al XX-lea, în urma unui cutremur, iar în anii ’70, după ce monumentul a fost cercetat arheologic, au avut loc lucrări de consolidare ale rămăşiţelor sale. Vechea cetate, înconjurată cu un val de pământ, nu are menţiuni documentare, însă istoricii susţin că a fost ridicată pe moşiile familiei cneziale şi nobiliare Muşina de la Densuş.


Turnul Răchitova Foto: Lucian Ignat

Cetatea regală a Haţegului se numără şi ea printre cele mai vechi fortificaţii medievale din ţară, unii istorici susţinând că datează din secolul al XIII-lea. Vechiul fort militar care a aparţinut de-a lungul timpului mai multor cneji veghează deasupra satului Subcetate, peste văile Streiului şi ale Râului Galbena, pe un masiv greu accesibil. Donjonul cetăţii, cu ziduri groase de trei metri, este singura construcţie rămasă în picioare. Din restul construcţiilor, cărămizile şi pietrele s-au prăvălit în văile abrupte din împrejurimi, iar peste mormanele de dărâmături au crescut tufişuri şi copaci. De aici se dezvăluie, printre copaci, priveliştile Retezatului, Câmpiei Haţegului, Munţilor Orăştiei şi Hunedoarei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Castelul Corvinilor, înaintea incendiului din 13 aprilie 1854. Cetatea medievală în gravuri rare FOTO

Mărirea şi declinul Cetăţii Devei. Cum s-a degradat accelerat aşezarea medievală în numai cinci ani FOTO VIDEO

Bucătăria Castelului Corvinilor în Evul Mediu. Ce alimente nu lipseau niciodată de la ospeţe

Biserica din Streisângeorgiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul