marți 19 octombrie 4:12 PM

Abonare la google news

Cluj: Restaurantele și cafenele pot sta deschise până la ora 24.00

Programul de funcționare al restaurantelor și cafenelelor în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori este între 5.00 și 24.00 


Având în vedere că interpretarea nu era unitară pe site-urile oficiale (în unele locuri se spune că orarul e până la 22.00), Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a cerut un punct de vedere oficial Departamentului pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește clarificarea unei probleme referitoare la activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase. 

În urma răspunsului vă comunicăm că activitatea acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-24.00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 / 1.000 de locuitori”, a precizat prefectul Clujului, Tasnadi Szilard. 


Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS­ CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) a spus, la interpelarea făcută de Prefectura Cluj, că localurile pot fi deschise până la 24.00. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a susținut decizia, astfel că s-a trecut de la ora 22.00 la 24.00.

Stiridecluj.ro


Stirile.eu