26 mai 4:06 PM

Abonare la google news

Clotilde Armand face o propunere bizară: „Să schimbăm numele străzii pe care se află Ambasada Belarusului în Strada Roman Protasevici”

Clotilde Armand a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că sprijină propunerea jurnalistului Andrei Oişteanu de a schimba numele străzii pe care se află ambasada Belarusului, din Tuberozelor în Roman Protasevici.

„CĂTRE NICUŞOR DAN ŞI/SAU CLOTILDE ARMAND

Susţin ideea ca Primăria (sectorului 1 sau cea generală) să schimbe numele străzii (din Sectorul 1) pe care se află Ambasada Republicii Belarus. În loc de Str. Tuberozelor să se numească Str. Roman Protasevich. Toată corespondenţa ambasadei ar veni în şi ar pleca din strada cu numele jurnalistului disident. De asemenea, diplomaţii ar avea numele lui Roman Protasevich imprimat pe cărţile lor de vizită.”, a scris Andrei Oişteanu marţi seară pe Facebook, iar Clotilde Armand a preluat miercuri ideea.

Clotilde Armand: „Acest act de terorism al lui Lukaşenko nu poate rămâne nepedepsit”

„Susţin propunerea domnului profesor Andrei Oișteanu de a schimba numele străzii din Sectorul 1 pe care se află Ambasada Republicii Belarus. În acest sens, voi înainta către Primăria Capitalei următoarea propunere: strada Tuberozelor din Sectorul 1 să se numească Str. Roman Protasevichi – numele jurnalistului disident. Trăim într-un stat european și acest act de terorism al președintelui Aleksandr Lukașenko de a deturna un zbor comercial între două state membre UE & NATO nu poate rămâne nepedepsit.”, este mesajul postat de Clotilde Armand pe Facebook.

Roman Protasevici, reporterul care a fost capturat de autoritățile liderului belarus Alexander Lukashenko, a apărut într-un clip terifiant pe  Twitter în care reporterul este filmat în timp ce face niște declarații cel puțin suspecte. Jurnalistul declară că starea lui este una „bună” și că oamenii lui Lukashenko îl tratează „corect” și într-o manieră „legală”, deși urmele de violență de pe chipul lui Protasevici indică opusul.

Citeşte şi: Diana Şoşoacă, insinuări suburbane în Parlament la prezentarea PNRR: „Lăsaţi, domnul Orban, că dumneavoastră nici un minut nu rezistaţi”

Citeste articolul pe RomaniaTV