Abonare la google news

Claudiu Năsui: Deși muncesc mult, românii rămân săraci pentru că plătesc sinecuri și pensii speciale

Ministrul Economiei Claudiu Năsui constată, într-un mesaj publicat pe Facebook, că „din fiecare 100 lei câștigați de un român, statul ia aproape jumătate”. Năsui spune că, deși muncesc mult, românii rămân săraci pentru că plătescu sinecuri și pensii speciale.

„Din fiecare 100 lei câștigați de un român, statul ia aproape jumătate. Povara fiscală pentru un salariat român obișnuit este și anul acesta sufocantă. 46.32% din salariu, adică aproape jumătate din veniturile noastre, se duc în taxe și impozite. Dacă punem la socoteală restul taxelor și accizelor plătite de români, trecem clar peste jumătate. În fiecare an, românul obișnuit muncește 170 de zile doar ca să își plătească dările la stat. Practic, jumătate din ziua de muncă a românilor este petrecută doar în slujba statului, și abia apoi pentru propriile familii”, scrie Năsui.

„Mai grav, cheltuielile publice susținute din taxele astea cresc neîncetat an de an. Deși muncesc mult, românii rămân săraci doar ca să acopere cheltuielile cu salariile tot mai mari ale sinecurilor, pensiilor speciale, schemelor de mers la târguri sau altor robinete de bani publici instalate în ultimii 30 de ani”, mai scrie ministrul.

Acesta precizează că România „taxează cel mai mult sărăcia”.

„La ministerul economiei am început deja să închidem aceste robinete. Dar închiderea acestor robinete nu înseamnă că România nu rămâne campioană la taxele mari pe salarii, și mai ales pe salariile mici. România taxează cel mai mult sărăcia și îi ține tocmai pe cei care au cea mai mare nevoie de susținere într-o situație precară prin politica sa fiscală”, susține acesta.

Potrivit lui Năsui, programul actualului guvern cuprinde şi „soluţia liberală la rezolvarea sărăciei în muncă cauzată de această povară fiscală: Zero Taxe pe salariul minim, adică scutirea echivalentului salariului minim – primii 2.300 de lei – de taxe”. „Este o politică aplicată şi în ţările pe care România le ia drept reper de dezvoltare”, arată el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : R.K.


Citeste articolul pe Digi24