Abonare la google news

Circa 30 de mii de persoane au defilat într-un ”marș al mândriei” organizat de comunitatea LGBT în centrul Parisului

Aproximativ 30.000 de persoane au defilat sâmbătă până în centrul Parisului în cadrul „Marşului mândriei”, al cărui punct de plecare a fost pentru prima oară din 1977 o suburbie a capitalei franceze, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pentru prima oară, „marşul mândriei” din Paris şi Ile-de-France a plecat dinttr-o localitate suburbană, Pantin din Seine-Saint-Denis.

Scopul a fost ca evenimentul „să reunească doritori şi organizatori, care nu locuiesc toţi în Marais, un cartier din centrul Parisului, ci şi la periferie”, a explicat Matthieu Gatipon-Bachette, purtător de cuvânt al organizaţiei Inter-LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), înainte de începerea marşului.

Obiectivul marşului a fost şi unul politic. „Departamentul Seine-Saint-Denis este cel mai sărac din metropolă, deci a face să plece marşul din acest departament este şi o accentuare” puternică a acestui fapt, a subliniat Mathias Neviere, copreşedinte al Inter-LGBT.

Defilarea – paiete, drapele în culorile curcubeului, dansuri improvizate – s-a încheiat în cursul serii, în Piaţa Republicii din Paris.

Sursa Foto: sortiraparis.com


Citeste articolul pe G4Media