26 mai 2:36 PM

Abonare la google news

Ciprian Ciucu: Noul gazon din Sectorul 6 este de cinci ori mai ieftin decât cel folosit în trecut

Primarul Sectorului 6 a postat pe Facebook o filmare cu noul gazon. Edilul a prezentat şi preţurile de achiziţie, rezultând că gazonul plantat acum este de cinci ori mai ieftin decât fostul gazon.

„Preţ pe metrul pătrat, în lei. Gazon Rulou – 59,5 inclusiv TVA (manopera, pregatire etc.), realizat în trecut de către firme şi costisitor de întreţinut. Gazon însămânţat – 11,92 inclusiv TVA (cel din clip), realizat în prezent de ADPDU Sector 6, ieftin de întreţinut. În cost intră pregătirea terenului, munca, seminţele, udatul iniţial”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

„Cel din imagine a fost însămânţat în urma cu 2 luni, în campania de curăţenie. Iarbă de gazon şi trifoi pitic. Căutăm permanent soluţii de optimizare a costurilor pentru ca banii să ne ajungă pentru lucrări şi investiţii cât mai multe, în tot Sectorul”, a precizat Ciprian Ciucu.

VIDEO Noul gazon din Sectorul 6

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul