Abonare la google news

Cine va construi autostrada Piteşti

Ministrul Transporturilor a precizat cine va construi autostrada Piteşti – Sibiu, lotul 4. Cătălin Drulă a explicat că e vorba despre firma austriacă Porr „este aceeași firmă din Austria care execută și lucrările la Lotul 1”.

Deşi lotul 4 al autostăzii Piteşti – Sibiu este scurt, cuprinzând doar 10 kilometri, traseul este unul dificil. Drumul va cuprinde şi un tunel de 1,3 kilometri, la trecerea de pe Valea râului Topolog pe Valea Argeşului.

Cine va construi autostrada Piteşti – Sibiu, lotul 4

Contractul adjudecat de firma austriacă Porr este în valoare de două miliarde lei și ar putea fi semnat în martie, în cazul în care nu vor exista contestații.

De asemenea, Cătălin Drulă a mai spus că din această primăvară vor începe lucrările la Lotul 5 al Autostrăzii Pitești – Sibiu.

Citeste si:  CTP compară protestul de la metrou cu Mineriada din '90

„Firma italiană (Astaldi – n.red) va începe lucrările din primăvară. Are termen, cred, 2,5 ani pentru a finaliza lucrarea”, a explicat Drulă, la Digi24, conform G4media.

Pentru acest lot, partea de proiectare a fost deja finalizată, contractul începând încă din martie 2020.

Citeşte şi: Autostrada Sibiu-Piteşti. Guvernul a aprobat exproprieri de 40 de milioane de lei pentru secţiunea 5

Ce se întâmplă cu autostrada Bucureşti – Braşov. Când încep lucrările

De asemenea, Cătălin Drulă a precizat că s-a interesat încă din primele zile de mandat despre construcţia autostrăzii Bucureşti – Braşov. Ministrul Transporturilor a explicat că pentru acest drum de mare viteză nu s-a mai făcut un studiu de de fezabilitate din anul 2005.

Citeste si:  Înăspririrea restricţiilor pentru stăvilirea corona-epidemiei în Germania

În data de 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare pentru autostrada Bucureşti – Braşov.

„Am început primele zile din mandat cu autostrada Bucureşti – Braşov. Am spus că a fost campionat de studii de fezebilitate. Or fi fost în general în România. Din păcate, pe această autostradă ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005. Este un studiu mai sumar. A rămas studiul de fezabilitate din 2005 pentru că de atunci au fost foarte multe încercări de parteneriat public privat. Câte doi – trei ani proiectul a fost blocat inclusiv în discursul public al decidenţilor zilei”, a declarat Cătălin Drulă, conform News.ro.

De altfel, ministrul Transporturilor a explicat că s-a semnat contractul de proiectare pentru segmentul de autostradă Bucureşti – Braşov.

Citeste si:  Investiție importantă în Braşov. Un producător auto indian va construi o fabrică de componente la Prejmer

”Acum chiar am făcut un pas concret, pe 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare al autostrăzii, asta înseamnă că vom avea toată partea din spate, viaducte, tuneluri, vom avea efectiv proiectul lor, aşa cum faci proiectul unei case. Şi apoi putem căuta un constructor. În momentul de faţă această muncă nu a fost făcută şi dacă nu a fost făcută nu poţi trimite un excavator direct în teren”, a declarat Drulă.

Întrebat când vor începe lucrările la autostrada Bucureşti – Braşov, Drulă a afirmat că numai proiectarea durează doi ani şi jumătate.

Citeşte şi: Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 875,5 milioane euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Citeste articolul pe RomaniaTV