Abonare la google news

China – SUA, întâlnire la nivel înalt. Joe Biden l-a mandatat pe Antony Blinken să negocieze cu Beijingul – Gândul China

China – SUA, întâlnire la nivel înalt. Săptămâna viitoare, responsabilii politicii externe americane se vor întâlni cu şefii diplomaţiei chineze. Este prima reuniune la acest nivel după alegerea preşedintelui Joe Biden. Cele două mari superputeri promit un dialog „foarte sincer”, având drept obiectiv comun detensionarea relațiilor.

China și SUA duc un adevărat război rece, după ce Donald Trump a declanșat o adevărată ofensivă economică împotriva Beijingului.

China – SUA, întâlnire la nivel înalt. Casa Albă, pe poziții de forță

Secretarul de stat Antony Blinken a numit competiţia cu China „cea mai mare provocare geopolitică a secolului 21”. Însoţit de Jake Sullivan, consilierul pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui Biden, Blinken se va întâlni cu Wang Yi, ministrul de Externe al Chinei. Totodată, la discuții va asista și Yang Jiechi, unul dintre liderii Partidului Comunist.

Citeste si:  Kelemen Hunor: Guvernul a fost de acord să ridice până la ora 2.00 restricțiile în noaptea de Paște

Într-un mesaj postat pe Twitter, secretarul de stat a spus ce subiecte doreşte să abordeze.

„Este o ocazie importantă pentru noi de a vorbi foarte sincer despre numeroasele motive de preocupare pe care le avem. Acţiunile şi atitudinea Beijingului reprezintă o ameninţare la adresa securităţii, prosperităţii, valorilor Statelor Unite şi ale aliaţilor şi partenerilor noştri. De asemenea, vom vedea dacă există posibilităţi de cooperare”, a precizat Blinken.

Citeste si:  Asistent medical din Iași, prins beat la volan! Cum s-a dat singur de gol

America acuză China de „genocid”

În ultimii ani, cele două ţări au avut numeroase contre. De la gestionarea coronavirusului, comerţul, rolul Beijingului în Marea Chinei de Sud și drepturile omului, nicăieri nu a fost un punct comun. Mai mult, Statele Unite acuză China că a comis un „genocid” împotriva musulmanilor uiguri. La fel, americanii susțin că Hong Kongul este subjugat de Beijing, autonomia şi democraţia sa fiind încălcate.

Citeste si:  VIDEO Biden a avut prima întâlnire bilaterală de la preluarea mandatului cu premierul canadian Justin Trudeau

Ultima întâlnire bilaterală datează din iunie 2020 și a avut loc în timpul preşedinţiei lui Donald Trump. Atunci, fostul secretar de stat Mike Pompeo a ţinut în Hawaii o reuniune de criză cu Yang Jiechi, care nu a permis reducerea puternicelor tensiuni sino-americane.

Citeste articolul pe Gandul

 44 total views