Abonare la google news

CFR Cluj a trimis un memoriu către CCA, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan de „malpraxis în formă continuată

CFR Cluj a trimis un memoriu către Comisia Centrală a Arbitrilor, în care îl acuză pe arbitrul Ovidiu Haţegan (de profesie medic) de „malpraxis în formă continuată”. Oficialii clujeni solicită ca acesta să nu mai fie delegat la meciurile echipei campioane.

„Dr. Ovidiu Haţegan: Malpraxis în formă continuată! 19 operaţii reuşite – pacientul mort 

În urma declaraţiilor, comentariilor şi interpretărilor apărute în spaţiul public, referitoare la ultima prestaţie a arbitrului Ovidiu Haţegan din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, clubul nostru se simte obligat să aducă în faţa dirigenţilor fotbalului românesc şi a opiniei publice, doritoare de adevăr, câteva elemente suplimentare care să completeze întregul tablou al evenimentelor.

RUGĂMINTE CĂTRE MEDIA: HAIDEŢI, SĂ ANALIZĂM ÎMPREUNĂ TOT CONTEXTUL! 

Este poate firesc pentru oricare altă persoană care doreşte să comenteze fazele incriminate de noi la această ultimă partidă, să judece strict ceea ce s-a putut vedea pe stadion sau din reluările TV şi să considere exagerate luările noastre de poziţie.

Ca persoane implicate zi de zi în viaţa clubului, cu siguranţă că atenţia noastră asupra detaliilor a fost şi va fi cu totul alta decât a celor care privesc detaşat şi, dorim să credem, neutru, fiecare moment al meciului.

Privite izolat, cele două momente din ultimul meci, CFR Cluj – Universitatea Craiova, scor 1-2, în care considerăm că se impunea acordarea loviturii de la 11 m pentru echipa noastră (min. 42, la faultul lui Nicuşor Bancu asupra lui Alexandru Chipciu; min. 51 – la faultul lui Stephane Acka asupra lui Gabriel Debeliuh), pot genera dezbateri.

Probabil că şi noi am fi acceptat argumente pro-decizie, dacă acestea erau cazuri izolate în îndelungata relaţie profesională între echipa noastră şi Ovidiu Haţegan. Numai că evenimentele despre care discutăm se adaugă unui şir lung de decizii defavorabile pe care arbitrul numărul 1 din România le-a luat împotriva echipei CFR Cluj.

CIFRELE NU MINT! Haţegan: Nicio decizie pro-CFR în ultimul an şi jumătate! 

Pentru a îndepărta factorul emoţional, inerent în cazul nostru, ca suporteri şi conducători ai echipei, să lăsăm cifrele seci să construiască întregul tablou. Urmează trei clipuri video cu faze clare, faze discutabile, precum şi decizii în oglindă, toate luate de Ovidiu Haţegan împotriva CFR Cluj.

Citeste si:  Judecătoarea Andrea Chiș: Secția specială trebuie desființată, a fost un eșec de la bun început

Ovidiu Haţegan a avut de interpretat 11 faze-cheie (penalty-uri, eliminări) clare în meciurile echipei noastre, în ultimul an şi jumătate. De tot atâtea ori deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR şi de fiecare dată au fost greşite. NICIODATĂ o decizie greşită nu a fost pro-CFR!

Ovidiu Haţegan a avut de interpretat 6 faze extrem de importante (penalty-uri, eliminări) discutabile în meciurile echipei noastre în ultimul an şi jumătate. Şi aici, deciziile sale au fost îndreptate împotriva CFR.

 https://www.youtube.com/watch?v=98SnVtcuokU

După niciunul dintre cele 8 meciuri în care a făcut greşeli majore evidente, Ovidiu Haţegan nu a fost reţinut de la delegări.

 În perioada menţionată, CFR a fost arbitrată de alţi peste 20 de „cavaleri ai fluierului”, pentru care am făcut analize similare. La niciunul dintre ei, procentul erorilor majore pro/contra CFR nu a depăşit într-un sens sau altul 60%.

Ne dorim VAR! Dar la Haţegan nu era nevoie de VAR! 

Clubul CFR Cluj este susţinătorul puternic al introducerii sistemului VAR în Liga 1. El ar elimina multe dintre greşelile omeneşti ale colegilor domnului Haţegan. Ale sale însă, îndreptate împotriva CFR-ului, ne e greu să credem. Pentru că, privind toate imaginile, puteţi observa plasamentul EXCELENT al arbitrului la fiecare fază invocată. Problema lui în raport cu noi nu e VAR, ci „RAV”. De la ravagiul decizional la care s-a pretat!

Cu siguranţă că toate aceste cifre, reci şi nemiloase, vor fi avut darul să schimbe percepţia generală şi să definească un context complex şi complet, în funcţie de care să fie analizate deciziile domnului Ovidiu Haţegan din ultimul meci CFR Cluj – Universitatea Craiova.

Dar dacă, prin absurd, nici aceste elemente strict statistice nu au avut darul de a vă lămuri pe de-a întregul, vă supunem atenţiei situaţii comparabile din interiorul aceluiaşi meci.

„Bisturiul doctorului” are canturi diferite: la CFR „taie”, la adversari „pansează”! 

Reaua voinţă a arbitrului Haţegan se dovedeşte limpede pe parcursul aceluiaşi meci, când deciziile sale sunt complet diferite, deşi fazele sunt asemănătoare. Pentru adversari mumă, pentru CFR ciumă!

Citeste si:  O femeie a murit după ce a născut un bebeluș sănătos. Familia acuză medicii de malpraxis

La meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj (0-0) din finalul sezonului regular, disputat pe 14 aprilie, Haţegan nu acordă penalty clar la tragerea evidentă în careu a lui Bogdan Vătăjelu asupra lui Mário Camora.

Deşi, în prima repriză, acelaşi Haţegan văzuse fault în atac la ţinerea lui Chipciu în duel cu Bancu.

În acelaşi meci, Haţegan acordă cartonaş galben când Juan Cámara se împiedică de piciorul lui Mihai Bordeianu, dar nu şi când Dan Nistor îl faultează din spate pe Chipciu, fără nicio intenţie de a juca mingea.

Deşi comite greşeli flagrante, peste numai 10 zile, Haţegan e delegat din nou la CFR Cluj – Universitatea Craiova (1-2). Şi „operează” din nou împotriva echipei noastre!

În minutul 42, el consideră că Bancu nu-l faultează pe Chipciu şi nu dictează penalty-ul. În minutul 84 însă, la o fază similară, în care Cristian Manea îl atinge discret pe George Cîmpanu, Haţegan fluieră imediat fault.

De fiecare dată, plasamentul său este excelent. Priviţi imaginile de mai jos şi minunaţi-vă!

Acesta este tabloul complet al relaţiei profesionale dintre clubul nostru şi arbitrul Haţegan pe parcursul unei perioade lungi de timp.

Pe de o parte, constatăm că în toate cazurile clare, indubitabile, identificate de toţi analiştii TV sau comentatorii de fotbal, deciziile luate de Ovidiu Haţegan au fost greşite, dezavantajând net echipa noastră.

Pe de altă parte, în cazurile discutabile, la limită, posibil interpretabile (cum pot fi socotite şi cele din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova), denumite şi încadrate astfel de specialiştii media, deciziile lui Ovidiu Haţegan au fost îndreptate, în totalitate, împotriva echipei noastre.

Greşelile lui Haţegan nu au nicio legătură cu adversarii noştri

Clubul nostru ţine să precizeze cu tărie, că toate aceste fapte nu au nicio legătură cu partenerii noştri de competiţie sportivă, cu cluburile cu care noi încercăm să ne luptăm pentru a câştiga poziţiile care să ne dea dreptul de a juca într-o competiţie internaţională. Experienţa noastră ne-a demonstrat că jucând corect în întrecerea internă vom putea fi competitivi şi în întrecerile continentale, acolo unde am reprezentat România cu demnitate şi am adus ţării multe puncte de coeficient UEFA.

Citeste si:  George Simion îl atacă pe Vlad Voiculescu pe tema ordonanţei prin care unii medici vor răspunde pentru malpraxis: "Este strigător la cer! Vom contesta OUG"

NU Craiova, NU FCSB, NU Sepsi, NU Botoşani, NU Clinceni sau oricare alt partener de întrecere din sezonul regular; NU AU NICIO LEGĂTURĂ cu deciziile pe care Ovidiu Haţegan a considerat de cuviinţă să le ia la jocurile în care ne-a arbitrat.

NU! Tot ce a făcut domnia sa îşi are resorturile în interiorul său emoţional, pe care nu avem noi competenţa să-l analizăm.

Doar că, pentru un om a cărui singură misiune este să împartă dreptatea pe teren, emoţionalul nu trebuie, pentru niciun motiv, să omoare raţionalul. Mai ales că acel om este considerat numărul 1 în această meserie în România!

DIN FERICIRE, toţi ceilalţi arbitri din Liga 1, purtători sau nu ai ecusonului FIFA, nu au nici pe departe cifrele pe care le-a înregistrat liderul lor, chiar dacă de erori nu e scutit nimeni. Aceasta este speranţa noastră, ca ierarhia sportivă în Liga 1 să nu fie alterată în final!

DIN PĂCATE, cifrele statistice enumerate şi montajul video prezentat arată, inimaginabil, că, sub scutul puternic al poziţiei câştigate, Ovidiu Haţegan a procedat discreţionar şi nedrept împotriva echipei aflate, de trei ani, pe aceeaşi poziţie cu a dumnealui în întrecerea noastră internă!

După atâtea dovezi prezentate, nimic nu ne mai poate convinge că, dacă va mai fi delegat la vreun meci al echipei noastre, nu va proceda şi în continuare la fel.

Acesta este motivul pentru care clubul CFR Cluj a trimis un memoriu complet către Comisia Centrală a Arbitrilor, însoţit de toate aceste imagini relevante, din care rezultă cu claritate „malpraxisul” voit şi executat în formă continuată al „doctorului” Haţegan, îndreptat împotriva clubului nostru, solicitând astfel să nu mai fie delegat la meciurile echipei CFR Cluj, evitând astfel orice fel de suspiciune. La ce să ne mai aşteptăm, domnule doctor???’, se arată în comunicatul clubului CFR Cluj.

Citeste articolul pe Stiridecluj