Abonare la google news

Cetățeni din UE, ținuți în centre de detenţie în UK. Care e motivul

Cetățenii din Uniunea Europeană (UE) sunt reținuți și închiși în centre speciale de detenţie a imigranților, dacă încearcă să intre în Marea Britanie pentru a munci fără vize sau statut de ședere, informează Politico. Așadar, inclusiv românii sunt vizați de această măsură!

Mai mulţi diplomați UE și-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la reţinerea cetățenilor din blocul comunitar în centrele de detenţie pentru imigranți, unde sunt ținuți până la șapte zile, în unele cazuri, înainte de a fi trimiși în țările lor de origine.

Acest lucru reflectă tratamentul cu care s-au confruntat de mult timp cetățenii din țările terțe aflați în aceeași situație, spun aceștia.

Ministerul de Interne din Marea Britanie nu a publicat încă date oficiale privind numărul cetățenilor UE reținuți în aceste centre, de la începutul anului, dar sursa citată a aflat că ar fi vorba de 30 de cazuri, printre cetățenii reținuți numărându-se germani, greci, italieni, spanioli și chiar români.

Ambasadele europene din Londra oferă consiliere juridică și intervin pentru a încerca să scurteze perioada de detenție, dar nu toți cetățenii UE caută sprijin consular.

Diplomații au precizat că în majoritatea cazurilor este vorba de tineri, majoritatea încercând să intre în Marea Britanie pentru a lucra ca îngrijitori sau pentru a găsi locuri de muncă slab calificate pentru perioade scurte de timp.

Asta era o practică obișnuită, atunci când Regatul Unit respecta regulile de liberă circulație ale Uniunii Europene.

Durata detențiilor este explicată parțial de restricțiile de călătorie impuse din cauza pandemiei de Covid-19, ceea ce înseamnă că există mai puține zboruri disponibile pentru întoarcerea cetățenilor UE, iar Ministerul de Interne britanic trebuie să îi supună pe aceștia și la testarea Covid-19 înainte de întoarcerea lor.

Cu toate acestea, un diplomat a spus că unele guverne europene consideră că durata detențiilor este „disproporționată” și ar dori ca UE să adopte o poziție mai dură față administrația britanică.

După Brexit, accesul la muncă în Marea Britanie a fost îngreunat

După Brexit, cetățenii UE sunt împiedicați să intre în Marea Britanie în scopuri de muncă, fără viză de muncă sau statut de ședere, care garantează drepturile de ședere ale celor care locuiau în Marea Britanie înainte ca această țară să părăsească UE.

Cetățenii UE pot intra în Marea Britanie în scopuri turistice, fără viză, și pot sta până la 90 de zile. Cu toate acestea, Poliția de Frontieră a Regatului Unit are dreptul să respingă intrarea cetățenilor UE, dacă oficialii au motive întemeiate să suspecteze că intenționează să lucreze în țară, dar nu au documentația necesară.

Biroul de Interne al Regatului Unit nu a răspuns la solicitarea de a comenta aceaste informații, informează Știrile Pro TV.

Un nou sistem de acordare a vizelor de muncă în Marea Britanie pentru oameni de ştiinţă, artişti sau muzicieni premiaţi

Câștigătorii premiilor în științe și arte vor putea trăi și lucra în Marea Britanie, a declarat Ministerul de interne, punând presiune asupra angajamentului său post-Brexit de a atrage doar „cei mai buni și mai strălucitori”.

De la finalizarea ieșirii sale din Uniunea Europeană, Marea Britanie a introdus un nou sistem de vize de muncă bazat pe puncte care depind de tipul de ofertă de muncă, de calificări și de capacitatea de a vorbi engleza.

În timp ce guvernul spune că noul său sistem este corect în tratarea migranților din întreaga lume după Brexit, criticii spun că se creează un mediu ostil care lasă unele sectoare fără muncitori.

Citește și:

Brexit. Exporturile Marii Britanii către UE au scăzut aproape la jumătate. Și importurile s-au diminuat considerabi

Franța amenință că va întrerupe alimentarea cu energie electrică a unei insule britanice. Care este motivul

Revolta unui votant Brexit: Credeți că aș fi votat să ieșim dacă știam că voi pierde 80.000 de lire pe an? Am fost mințiți!

Citeste articolul pe Gandul