luni 17 ianuarie 10:14 PM

Abonare la google news

Celine Dion are probleme grave! Artista își anulează spectacolele rămase din turneul mondial


Celine Dion are probleme grave! Artista a anunțat anularea celor 16 spectacole rămase din turneul său mondial, din cauza problemelor de sănătate.


Cântăreața a spus că se recuperează de „spasme musculare severe și persistente”, care îi împiedicau capacitatea de a performa, potrivit unei postări publicate sâmbătă de pe contul ei de Instagram.

Dion și-a amânat rezidența în Las Vegas în octombrie 2021, ca urmare a spasmelor, spunând la acea vreme că are „inima frântă”.

Spectacolele rămase din turneul ei ”Courage World” au fost rearanjate pentru a avea loc între 9 martie și 12 aprilie anul acesta Însă, de atunci au fost anulate, în timp ce echipa ei medicală evaluează și tratează starea ei.

„Speram cu adevărat că voi fi bine, dar presupun că trebuie doar să am mai multă răbdare și să urmez regimul pe care mi-l prescriu medicii. Spectacolele mele necesită multă organizare și pregătire, așa că a trebuit să luăm decizii care vor afecta planurile pe două luni. Abia aștept să îmi revin complet, să depășim cu toții această pandemie, și abia așept să mă întorc pe scenă”, a spus Dion în postarea publicată pe Instagram.

Celine Dion susţinuse primele 52 de concerte ale turneului înainte de începerea pandemiei în martie 2020.

Spectacolele din etapa europeană a turneului „Courage” rămân însă programate. Acestea ar trebui să înceapă pe 25 mai la Birmingham, în Marea Britanie.

Sursa foto: Facebook

Cancan.ro