Cele mai stranii „provocări” de pe aplicația TikTok și problemele pe care le-au generat

  • Postările unor utilizatori ai aplicației relevă o realitate dramatică, prin vidul interior pe care îl trăiesc, mulți adolescenți și adulți punând în pericol nu doar propriile vieți, dar și pe ale altora.
  • În timpul pandemiei au apărut unele „provocări” TikTok atât de grotești, încât ar fi binevenită luarea în calcul a interzicerii aplicației.
  • Gama de manifestări morbide de pe TikTok este foarte largă, de la adolescenți care își modelează dantura cu pila de unghii, până la părinți care își exprimă disprețul față de propriii copii.

Creată în 2016 ca un portal pentru clipuri scurte, umoristice, aplicația TikTok a devenit de curând sinonimă cu ceva mult mai sinistru, provocările virale pe internet, scrie New York Post.

Provocările pe care le prezentăm în continuare sunt atât de ridicole sau bolnăvicioase, încât cu greu ne-am putea închipui altă soluție decât interzicerea aplicației.

  1. Fata care și-a aranjat părul cu super glue Gorilla

Deși ceea ce a făcut Tessica Brown (@im_d_ollady) nu ar putea fi în sine o provocare, fără îndoială gestul ei a marcat deja o culme a absurdului. Femeia și-a aplicat pe păr super glue Gorilla și a ajuns la spital, îndepărtarea chirurgicală a „operei” ei durând patru ore.

2. Colții de vampir care nu se mai desprind

@im_d_ollady

Un alt fiasco legat de Super Glue a devenit foarte cunoscut în America de Halloween, după ce o fată și-a lipit colți de vampir cu Super Glue. În clipurile incredibile (în cel mai nefericit sens!) din această serie (cu hashtag-ul #VampireFangs), care au avut peste 9 milioane de vizualizări, pot fi văzute diferite persoane chinuindu-se să elimine colții fixați temeinic de incisivii lor, cu Super Glue, cu adezivi pentru unghii și alți adezivi.

Pe cei care sunt tentați să își etaleze în acest fel originalitatea, stomatologii i-au avertizat că adezivul pentru unghii „este otrăvitor și nu se va desprinde”.

3. Pilirea dinților

@muawk

Lipirea unor colți de vampir pălește în comparație cu ceea ce au făcut unii care au avut „inspirația” de a-și modela dinții cu … pila de unghii.

Deși pare greu de imaginat, unii au încercat să facă ceea ce numai într-un cabinet stomatologic ar putea avea loc, o procedură de cosmetică dentară, care implică îndepărtarea smalțului dentar pentru modificarea formei dinților.

Aceste acțiuni au provocat un protest din partea comunității medicilor stomatologi. Astfel de practici „produc daune iremediabile și distrug dinții”, a declarat dr. Chad Evans din Texas.

Citeste si:  Viktor Orban felicită UDMR și pe Hunor Kelemen pentru rezultatul obținut la alegerile parlamentare

4. Provocarea cu masca de față

@kapsalonfreedomboxmeer

#Voorjou #fooryou #viral #viral #viral #viralvideos #voorjoupagina @boef

După cum se vede din anumite clipuri, care au strâns milioane de vizualizări pe TikTok, o nouă modă este epilarea facială totală.

Procedura implică turnarea pe fața clientului, inclusiv pe ochi, a unei ceri verzi, care seamănă cu o mâzgă ce amintește de scene din filme de groază.

Specialiștii spun că această acțiune este traumatică „pentru piele, în special pentru zonele sensibile, precum cele din jurul ochilor”.

5. Crema pentru mărirea buzelor

Unii „cosmeticieni” de pe TikTok, precum @jerrybmaldonado, promovează o cremă pentru mărirea buzelor, cu efecte, desigur, grotești. Un astfel de influencer și-a aplicat o astfel de cremă, buzele i s-au dilatat vizibil, dar a trebuit să oprească demonstrația din cauza senzației de arsură pe care a început să o simtă.

Medicii au spus că această practică „extrem de ridicolă poate fi extrem de periculoasă”, putând avea reacții adverse, precum durere, umflături, fluctuații ale tensiunii arteriale și „posibile probleme cardiace”.

6. Provocarea știuletelui de porumb

Utilizatori întreprinzători ai aplicației TikTokk au încercat să realizeze un consum mai rapid, fixând știuletele de porumb într-o bormașină. Un rapper, Jason Derulo, apare foarte surprins când s-a trezit că metoda lui ingenioasă l-a făcut să își spargă un dinte.

7. Provocarea cerealelor

Astfel de postări sunt nu numai grotești, dar pot avea și un final periculos. O persoană toarnă lapte și cereale în gura deschisă a unei alte persoane, care stă întinsă, și apoi încearcă să ia micul dejun din „vasul” uman tocmai creat. Dincolo de caracterul scabros al întregii priveliști, voluntarul este însă și în pericol de sufocare.

În lista amplă de „reguli ale comunității” TikTok se poate citi că platforma nu permite „conținut care este excesiv de grotesc sau șocant, mai ales cel care promovează sau glorifică violența sau suferința abjectă”. De asemenea, subliniază „activități riscante sau alte comportamente periculoase”, care nu sunt permise, inclusiv activități care „încurajează, promovează sau glorifică un astfel de comportament, printre care reprezentanții ale unor amatori sau provocări periculoase”.

8. Provocarea „spărgătoare de cranii”

În această nebunie virală, care își are originea în Venezuela, unde se numește „rompcráneos” („spărgător de craniu”), apar trei „prieteni”, dintre care doi îl conving pe cel aflat în mijlocul lor să sară, iar în momentul săriturii, aceștia îi lovesc picioarele, cel în cauză fiind aruncat cu viteză pe spate și lovindu-se la cap.

Mulți adolescenți au suferit diverse leziuni în urma acestui „joc”. În plus, în Mexic a apărut o altă versiune a „jocului”, în care este folosit un pulover, cu care cineva trage brusc de picioare victima, care pică la pământ cu fața în jos.

Citeste si:  Coif corintic de bronz, vechi de 2500 de ani, ascuns în podul casei unui bărbat din Iași. Un arheolog român l-a evaluat la peste 400.000 de dolari

Medicii au condamnat această practică pentru gradul ridicat de pericol, precizând că poate produce „leziuni grave, care pun viața în pericol,” variind de la „fractură craniană la paralizie și chiar moarte”.

9. „Provocarea monedei”

În alte clipuri șocante apar persoane care pun o monedă în spatele unui încărcător de telefon introdus parțial în priză. Chiar dacă farsa poate părea inofensivă, moneda poate atinge părțile metalice ale încărcătorului, provocând scântei, deteriorarea sistemului electric, iar în unele cazuri, chiar incendii.

10. Provocarea BenadrylImage: 417301355, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Mulți adolescenți iau doze mari de Benadryl și postează imaginile lor în stare de halucinație pe platforma TikTok. Benadryl este un antihistaminic utilizat în tratamentul alergiilor, dar și în tratamentul insomniilor, datorită proprietăților sale sedative. Un astfel de experiment a dus anul trecut la moartea unei fete de 15 ani din Oklahoma.

Acest fapt, alături de multe alte incidente aproape fatale, a determinat compania farmaceutică Johnson & Johnson și Agenția pentru Alimente și Medicamente din SUA să avertizeze adolescenții să nu facă abuz de antihistaminice, fiindcă urmările pot fi „probleme cardiace grave, convulsii, comă sau chiar moartea”.

11. „Mișcarea Cha-Cha”

Această tendință ridicolă de pe TikTok implică șoferi adolescenți care conduc într-o parte și alta a drumului, pe ritmul și după indicațiile versurilor unei melodii lansate pentru prima dată acum 20 de ani, de către DJ Casper, The Slide Man.

În ciuda riscurilor evidente, tendința aceasta a devenit foarte populară pe TikTok, fiind raportate multe cazuri de punere în pericol a traficului de către astfel de șoferi.

TikTok avertizează pe mai multe astfel de clipuri că „acțiunea din acest videoclip ar putea duce la răniri grave”

12. Provocarea pantalonilor uzi

@benbrown23

#peeyourpantschallenge

Izolarea în casă în timpul pandemiei i-a afectat pe unii atât de mult, încât au decis să posteze online momentele în care își satisfac nevoile fiziologice. Zeci de utilizatori TikTok au intrat voioși în hora urinării în pantaloni. Hashtag-ul #peeyourpantschallenge a strâns rapid 3,9 milioane de vizualizări, precum și o rafală de critici din partea comentatorilor îngroziți.

„Oamenii trebuie să se întoarcă neapărat curând la locul de muncă…lumea a înnebunit”, a spus un utilizator oripilat.

Citeste si:  Poli Iași a reluat pregătirile! Câți jucători a avut Daniel Pancu la primul antrenament din acest an și ce fotbalist a plecat din Copou

13. O provocare din sfera copromaniei

Într-o provocare și mai morbidă, în timpul carantinei unii părinți au filmat reacțiile îngrozite ale copiilor lor după ce i-au murdărit cu excremente. Comentariile sunt de prisos.

14. Provocarea abuzului verbal

„Nu pot să cred că din mine a ieșit o astfel de dezamăgire”, scrie un tată pe TikTok.

Mame și tați își umilesc copiii și își exprimă repulsia față de ei, filmându-i în diferite momente în casă. Uneori copiii, văzându-se filmați, chiar zâmbesc în fața camerei, neștiind ce fac, părinții lor, de fapt. În clipuri uluitoare, mulți părinți își numesc copiii „greșeli” și uneori își exprimă chiar regretul că nu i-au avortat.

15. Flash mob

În multe postări apar mame care au profitat de izolare pentru a înregistra reacțiile bebelușilor lor atunci când ele le arată acestora sânii. Unii copii zâmbesc, iar alții se apropie în grabă ca să fie alăptați. Provocarea s-a extins însă și între cupluri.

16. Provocarea leșinului

În „jocul leșinului”, participanții se sufocă până când leșină pentru câteva secunde. Deși mortală, această provocare este foarte populară. În ianuarie o fetiță de 10 ani din Palermo, Italia, care a intrat în acest „joc”, și-a legat o curea în jurul gâtului și s-a asfixiat. A fost dusă de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut să o salveze.

TikTok a încurajat utilizatorii să semnalizeze când constată că cineva se angajează în această provocare periculoasă.

17. „Provocarea coronavirus”

Ava Louise, o tânără de 22 de ani, cunoscută pentru dependența sa de popularitatea din mediul online, a postat în martie 2020 un clip pe care l-a numit „provocarea coronavirus”, în care apare lingând scaunul unei toalete dintr-un avion. Tânăra a recunoscut ulterior că a recurs la acest gest aberant pentru a câștiga urmăritori.

18. Provocarea siluetei

O altă modă de pe TikTok este cea propusă de unele femei care se filmează în timp ce dansează, încercând să își pună în evidență silueta. În timpul filmării dansatoarele folosesc un filtru roșu, care nu le expune înfățișarea sau gradul de nuditate. Nu au întârziat însă să apară cei care au descoperit o metodă de a înlătura filtrul roșu din filmările respective.

O utilizatoare de TikTok le avertizează pe cele care participă la această provocare să fie „conștiente de ceea ce poartă pe ele înainte de a face” clipurile respective.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Sursa: AlephNews

 5 total views