26 septembrie 1:01 PM

Abonare la google news

Cel puțin patru palestinieni au fost uciși în timpul unui raid din Cisiordania efectuat de Israel

Forțe israeliene au ucis cel puțin patru palestinieni în timpul unui raid din Cisiordania, a anunțat duminică Ministerul Sănătății din Palestina, relatează Reuters.

Armata israeliană au executat o operațiune împotriva „teroriștilor Hamas care erau pe cale să execute atacuri teroriste iminente”, a declarat prim-ministrul israelian, Naftali Bennett.

El nu a menționat o cifră cu privire la pierderile din timpul operațiunii. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene nu a dorit să ofere un punct de vedere pentru sursa citată.

Ministerul Sănătății din Palestina a spus că trei palestinieni au fost uciși în satul Biddu din Cisiordania, iar altul a fost ucis în Burqin, un sat aproape de orașul palestinian Jenin.

Relatări de pe principalele stații radio și site-uri de știri din Israel au spus că cel puțin patru militanți au fost uciși în raiduri din Cisiordania care aveau ca scop capturarea membrilor Hamas.

Oficiali din Israel și-au exprimat de mult timp îngrijorări legate de intenția Hamas de a-și extinde forțele în Cisiordania și de a provoca rivalul său, Autoritatea Palestiniană, susținută de Occident.

Foto generică: Twitter/ Free Palestine


Citeste articolul pe G4Media