duminică 21 noiembrie 4:36 PM

Abonare la google news

Cel puţin 15 persoane s-au înecat în timp ce încercau să traverseze un drum inundat din Myanmar


Cel puţin 15 persoane s-au înecat duminică în încercarea de a traversa un drum îngust inundat din Myanmar pentru a ajunge la un templu în timpul unei sărbători budiste, au declarat salvatorii pentru AFP.


Tragedia a avut loc în timp ce mii de credincioşi au încercat să ajungă la pagoda Kyeik Hne, situată pe un afloriment stâncos, la aproximativ trei kilometri distanţă de coastă, lângă oraşul Thanbyuzayat, în sudul statului Mon.

Ko Kyaw Thu, un salvator din Thanbyuzayat, a declarat pentru AFP că 15 cadavre au fost transportate la spital şi alte trei persoane au fost date dispărute.

Potrivit autorităţilor locale, unele persoane au murit încercând să traverseze drumul cu marcaj în stare defectuoasă, de doar aproximativ patru metri lăţime, în timp ce mareea era prea înaltă.

„În mod normal, permitem oamenilor să vină la ora 6:30, dar nu ne-au ascultat şi au început să încerce să traverseze prea devreme”, a declarat pentru AFP oficialul local Nai Sahai Eain.

Alte persoane s-au înecat ulterior, după ce au căzut în apă de pe pasarela aglomerată, mai informează sursa citată de Agerpres.

O persoană din zonă, pe nume Nai Wona, a declarat pentru AFP că drumul nu era suficient de clar marcat, ceea ce a îngreunat circulaţia.

Editor : Liviu Cojan


Digi24.ro