miercuri 7 iulie 4:06 PM

Abonare la google news

Ce reguli trebuie să respecte cei care circulă cu trotineta electrică


Persoanele care au în vedere să achiziţioneze o trotinetă electrică sau au deja una trebuie să ştie că sunt obligaţi să respecte o serie de reguli. Un mesaj postat pe pagina de Facebook a Poliţiei Romane atrage atenţia celor care circulă cu astfel de vehicule că este ilegal să circule pe trotuar.


„Mergi cu trotineta electrică? Legal şi sigur este să mergi pe pistă pentru biciclete sau pe stradă! Pe trotuar este periculos atât pentru tine, cât şi pentru pietoni! Şi ilegal!”, se arată în postarea celor de la IGPR.

Trotinetele electrice au fost implicate în multiple accidente rutiere

Tot mai multe trotinete electrice au fost implicate, anual, în multe accidente rutiere grave, pe drumurile României, soldate cu răniţi şi chiar şi decedaţi.

„În primele 6 luni ale anului 2020, în România, s-au produs 76 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora 22 de persoane au fost rănite grav şi 55 au fost rănite uşor. În anul 2019, au fost înregistrate 187 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora o persoană a decedat, 45 de persoane au fost rănite grav şi 145 au fost rănite uşor”, a transmis IGPR.

Situaţia este îngrijorătoare

În altă ordine de idei, cele mai multe victime înregistrate anul trecut ca urmare a accidentelor cu trotinete electrice, au fost în Bucureşti.

„În anul 2019, în Bucureşti, s-au înregistrat 40 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. În urma acestora, 40 de persoane au fost rănite grav”, a transmis pentru Ziare.com subinspector Andra Arsintescu, purtător de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Bucureşti.

Regulile ce trebuie respectate cei care conduc astfel de mijloace de transport

Pentru că pe străzi circula în prezent foarte multe trotinete electrice, autorităţile s-au arătat nevoite să reglementeze circulaţia acestora. Aşadar, potrivit ordonanţei care modifică OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, trotinetele trebuie să respecte următoarele reguli:

– Trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane cu vârste de cel puţin 14 ani.

– Pot circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu exista, circulaţia lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

– Circulaţia trotinetelor electrice pe trotuar este interzisă.

– Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, dispozitive reflectorizant-fluorescente.

– Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.
– Este interzis transportul pasagerilor pe trotinete electrice

Sancţiuni contravenţionale mari pentru abateri de circulaţie

Cine nu respectă regulile, plăteşte. Amendă pentru cei care nu respecta normele privind circulaţia trotinetelor electrice deşte de până la 725 de lei, potrivit legii. Adică 4 – 5 puncte amendă, iar punctul amenda este 145 de lei.

Cei care nu îşi dotează corespunzător trotinetele electrice pot plăti chiar şi 1.160 de lei, având în vedere că astfel de abateri se sancţionează cu 6-8 puncte amendă.

Un sucevean a furat o trotinetă electrică cu GPS și a ascuns-o în boxa blocului

Un sucevean sufletist a fost prins în flagrant după ce a băgat o trotinetă electrică în boxa blocului, fără să ştie că poate fi urmărită prin GPS, şi a explicat că a încercat să ferească trotineta de ploaie.

De curând, Primăria Suceava a pus la dispoziţia oamenilor din oraş un serviciu de transport public denumit „Suceava EcoRide”. Astfel, oamenii pot închiria trotinetele electrice direct de pe stradă, prin intermediul unei aplicaţii mobile.

După cum se aşteptau şi autorităţile locale, trotinetele electrice au fost împrumutate de cetăţeni, iar unele dintre ele au ajuns chiar şi în alte oraşe sau ascunse prin boxele blocurilor.

Un sucevean sufletist a observat una din trotinetele primăriei în timp ce stătea singură în ploaie şi fără să se gândească o clipă i-a oferit un acoperiş deasupra capului.

Astfel, el a luat trotinetă şi, fără să ştie că este urmărită prin GPS, a băgat-o în boxa blocului său.

Bzi.ro