Abonare la google news

Ce amendă a primit pensionarul din Germania care a depozitat în subsolul casei un tanc din Al Doilea Război Mondial

Instanţa din oraşul Kiel i-a acordat bărbatului o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 250.000 de euro, potrivit Euronews.com.

De asemenea, a ordonat inculpatului, al cărui nume este anonim, să vândă sau să doneze tancul de 45 de tone şi pistolul flak unui muzeu sau unui colecţionar în următorii doi ani.

 

Potrivit avocatului său, un muzeu american este interesat să cumpere tancul Panther. Mulţi istorici susţin că a fost cel mai eficient tanc al Germaniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

Avocatul a mai spus că mai mulţi colecţionari germani au fost interesaţi de alte obiecte, inclusiv puşti de asalt şi pistoale, relatează presa locală.

 

La o şedinţă de judecată desfăşurată luni, avocaţii au încercat să stabilească dacă colecţia militară a bărbatului a încălcat Legea germană a armelor de război. Legea reglementează fabricarea, vânzarea şi transportul armelor.

 

Autorităţile au descoperit arsenalul militar ilegal în timpul unor percheziţii în 2015  la domiciliul acestuia, într-o investigaţie asupra artei naziste de pe piaţa neagră. 

 

Autorităţile au confiscat atunci mitraliere, pistoale automate şi dar şi alte peste 1.000 de muniţii. 

 

Presa locală a raportat la acea vreme că bărbatul nu a ascuns colecţia de arme şi chiar a scos tancul pe timpul iernii pentru a fi folosit ca plug de zăpadă.

 

Înainte ca verdictul instanţei să fie anunţat, avocatul inculpatului a citit o mărturisire în numele clientului său, potrivit dpa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul