Abonare la google news

Cazul navei Mercer Street, discutat de Bogdan Aurescu și șeful diplomației europene. Ministrul român face apel la solidaritatea statelor UE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat marți la telefon cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, cu privire la atacul asupra navei Mercer Street.

Convorbirea a fost inițiată de partea română, în contextul în care în urma atacului a fost ucis și un cetățean român, informează Agerpres.

Ministrul Aurescu a amintit că, în evaluarea României și a altor parteneri internaționali, atacul a fost lansat de Iran. Totodată, el a condamnat din nou atacul împotriva unei ținte civile, dar și impactul acestuia asupra libertății de navigație din regiune.

În acest context, Aurescu „a pledat pentru solidaritate din partea Uniunii Europene şi pentru condamnarea publică a acestui incident la nivelul comunităţii internaţionale” și „a informat despre demersurile diplomatice realizate în urma incidentului şi a precizat că România va continua coordonarea la nivel bilateral, împreună cu partenerii săi strategici, precum şi demersurile la nivel multilateral, pentru identificarea celor mai adecvate măsuri de răspuns în acest caz, urmând să menţină înaltul oficial european la curent cu aceste evoluţii”.

La rândul său, șeful diplomației europene a transmis condoleanțe României pentrru decesul cetățeanului român. Josep Borrell a declarat că atacul este unul foarte grav și a dat asigurări că Uniunea Europeană „este solidară cu România ca stat membru al Uniunii afectat de incident, urmărind îndeaproape şi activ evoluţiile în acest caz”.

Petrolierul Mercer Street a fost ţinta unui atac cu drone sinucigașe

Joi, 29 iulie, petrolierul Mercer Street a fost ţinta unui atac cu drone sinucigașe în Marea Arabiei. Atacul s-a soldat cu doi morţi, un britanic angajat al companiei de securitate Ambrey, şi un român membru al echipajului, potrivit armatorului Zodiac Maritime, o companie internaţională cu sediul la Londra şi administrată de miliardarul israelian Eyal Ofer.

Recent, Statele Unite ale Americii au anunțat că vor da un „răspuns colectiv”, împreună cu aliații, împotriva Iranului după atacul asupra petrolierului Mercer Street, de săptămâna trecută, în care au fost uciși doi membri ai echipajului, un român și un britanic.

Membrii Alianței Nord-Atlantice și-au exprimat îngrijorarea față de acțiunile „destabilizatoare” ale Iranului și au condamnat atacul asupra tancului petrolier Mercer Street. De asemenea, NATO a transmis condoleanțe României și Marii Britanii pentru cei doi membri ai echipajului navei uciși în  atac.

Citeste articolul pe Gandul