Abonare la google news

Caz unic în ultimii ani: Un secretar de stat, demis de premierul Cîțu la doar o zi după numirea în funcție/ Murguleț nu ar fi avut votul politic al PNL pentru ocuparea funcției

Marian Murguleţ a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării la o zi de la numirea în funcţie, potrivit deciziei publicate miercuri în Monitorul Oficial. Surse din PNL afirmă că numirea sa nu a avut acordul BEx şi nici nu a fost supus unei verificări prealabile, transmite News.ro.

Decizia numirii lui Marian Murguleţ ca secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, condus de Ciprian Teleman, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Miercuri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia de eliberare a sa din funcţie.

Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire de ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.

Alexandru Kocsis Cristea, deputat PNL, a declarat miercuri, pentru Realitatea PLUS, că până acum nu a auzit de Marian Murguleț și că pentru postul de secretar de stat fusese nominalizat un membru al PNL Maramureș.

„Nu știu cine este Marian Murguleț, acum am aflat de el. Pentru pozitia de secretar de stat, care este o numire politică, biroul national al PNL a votat un alt coleg, la propunerea PNL Maramureș. Este o decizie în acest sens pentru această pozitie. Am înțeles că domnul Murguleț avea postări extrem de critice la adresa președintelui Klaus Ioahnnis, dar pe care văd că acum le-a șters”, a spus Cristea.

Marian Murguleț a mai ocupat funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului Dăncilă, după numirea din iulie 2019, și de-a lungul timpului a lansat atacuri şi critici la adresa PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Executivul nu a făcut încă nicio precizare pe această temă.

sursa foto: Florin Citu / Facebook


Citeste articolul pe G4Media