Abonare la google news

Catalogat „agent al străinătăţii”, site-ul independent rus VTimes se închide

Site-ul rus independent VTimes a anunţat joi, 3 iunie, că se închide de teama unor proceduri judiciare după ce a fost catalogat „agent al străinătăţii”, o categorisire controversată care înseamnă constrângeri mari şi potenţiale amenzi, scrie Le Monde, citată de Rador.

Într-un comunicat, redacţia explică faptul că a studiat mai multe posibilităţi pentru a-şi continua existenţa, în ciuda deciziei autorităţilor ruse de la mijlocul lunii mai, care a pus pe fugă agenţii de publicitate. „În fiecare scenariu exista un risc de urmărire penală contra angajaţilor ziarului cu potenţiale privări de libertate”, a conchis redacţia.

Ea a adăugat că acest statut de „agent al străinătăţii” i-a „distrus” modelul economic punându-o în dificultate cu agenţii de publicitate, donaţiile cititorilor nefiind suficiente pentru a continua. Acest statut a privat-o de asemenea de anumite surse, precizează ea: „Funcţionari, oameni de afaceri şi chiar analişti se tem să vorbească cu un „agent al străinătăţii”.

„VTimes este împins în nişa media de opoziţie. Dar noi am avut imaginaţie şi am făcut un cu totul alt media”, regretă redacţia, care precizează că închiderea efectivă va avea loc pe 12 iunie, zi liberă în Rusia, care marchează independenţa ţării.

Se strânge şurubul împotriva presei independente

În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au strâns şurubul contra presei independente şi a opoziţiei, înaintea alegerilor legislative din septembrie. Un alt site online reputat, Meduza, cu sediul în Letonia, a fost de asemenea declarat „agent al străinătăţii”, ceea ce l-a lipsit de resurse importante din publicitate şi l-a obligat să adune fonduri pentru a supravieţui.

Pe 14 mai, VTimes a fost declarat „agent al străinătăţii”, fiind înregistrat în Ţările de Jos, potrivit ministerului justiţiei. Site-ul a fost fondat anul trecut de transfugi de la cotidianul economic „Vedomosti” – multa vreme un titlu de referinţă în Rusia – care au trântit uşa ziarului după acapararea sa de către fideli ai Kremlinului.

În Rusia, organizaţiile sau indivizii declaraţi „agenţi ai străinătăţii” trebuie, potrivit unei legi din 2012, să se înregistreze pe lângă autorităţi, să facă demersuri obositoare administrative şi să indice limpede acest statut în publicaţiile lor.

Radio Svoboda, finanţat de Congresul american şi clasat în Rusia „agent al străinătăţii”, a fost condamnat în ultimele luni la amenzi grele pentru că nu a comunicat acest statut.

Sursa: Le Monde/ Rador/ Traducerea: Gabriela Sârbu

 


Citeste articolul pe G4Media