Abonare la google news

Cartelele prepay fără buletin ar putea fi interzise după asasinatul din Arad

Stelian Ion (USR) a vorbit despre motivul pentru care cartelele prepay fără buletin ar trebui interzise în România.

„Dacă ar fi fost chestiuni clare (despre crima din Arad) aţi fi aflat. Pe de altă parte, este un caz delicat, este un caz complex şi urmărirea penală trebuie realizată cu discreţie. Este foarte important să nu fie afectate pistele pe care lucrează anchetatorii, aşa că eu aş privi cu rezervă teoriile care se vehiculează în spaţiul public.

Aceasta cauza este îngrijorătoare. Întotdeauna după ce se întâmplă anumite astfel de tragedii, este o fapta extrem de gravă până la urmă, se poate analiza sub aspect legislativ să se aducă unele modificări. Ieri (luni) a fost prin telefon a fost ameninţare cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti.

Cred că trebuie să luam în serios reanalizarea soluţiei privind interzicerea cumparării cartelelor fără buletin. O sa propun această chestiune. Din păcate, tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc. Îmi amintesc şi de cazul Caracal. Deci este un subiect pe care îl am pe agendă, printre priorităţi”, a declarat Stelian Ion, conform Ştiripesurse.

În februarie 2020, CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Dăncilă prin care s-a introdus prevederea ca vânzarea cartelelor de telefon prepay să fie posibilă doar cu buletinul.

Citeşte şi: CCR a decis: cartelele prepay se vor cumpăra fără buletin. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Dăncilă, declarată neconstituţională

Potrivit comunicatului de presă prin care Curtea a anunțat respingerea ordonanței de urgență, unul dintre motivele deciziei a fost că ”Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale”.

”Mai mult, Curtea a constatat că principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2000 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării”, se mai arată în comunicatul transmis de CCR.

În 2014, o Lege care viza identificarea utilizatorilor de cartele telefonice preplătite și a utilizatorilor de rețele Wi-Fi a fost declarată neconstituțională. Judecătorii Curții CCR au considerat atunci că modul în care sunt protejate datele personale ale utilizatorilor nu este unul suficient de sigur.

Citeşte şi: Reacţia lui Florin Cîţu, după ce România nu scapă de MCV. „Trebuie să corectăm cât mai repede greșelile legislative săvârșite cu intenție de PSD!”

Citeste articolul pe RomaniaTV