Abonare la google news

Carmen Martin a vorbit despre returul CSM București – SCM Rm. Vâlcea: „O luăm de la zero. Nu trebuie să ne gândim la rezultatul din deplasare”

Carmen Martin a vorbit despre returul CSM București – SCM Rm. Vâlcea, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, programat sâmbătă, de la ora 17:00. Extrema dreaptă a susținut că „dubla” nu e încheiată, în ciuda scorului din tur.

În urmă cu o săptămână, CSM București s-a impus pe terenul rivalei cu 33-24, o diferență care îi asigură în mare măsură calificarea.

Învingătoarea dintre această confruntare va întâlni Krim Ljubljana sau CSKA Moscova în sferturile de finală.

Carmen Martin a vorbit despre returul CSM București – SCM Rm. Vâlcea

CSM București a făcut un meci foarte bun în partida tur la Vâlcea, dar la 3 zile distanță a capotat neașteptat cu U Cluj în campionat. „Tigroaicele” au pierdut primele două puncte în acest sezon, în Liga Florilor.

„Cred că suntem toate puțin dezamăgite de noi. Știm că am fi putut face treabă mai bună. Poate ar fi trebuit să reacționăm cumva în fața situației în care ajunsesem, Dar asta este, trebuie să ne confruntăm cu realitatea. Nu am făcut un meci bun, iar acum trebuie să fim mai pregătite pentru meciurile care urmează”, a declarat Carmen Martin pentru Sports Net.

„În timpul întâlnirii cu U Cluj nu cred că se gândea nimeni la meciul cu Vâlcea. Pur și simplu încercam să ne facem treaba pe teren, dar ceva nu funcționa. Așa că da, îl putem numi un duș rece. Trebuie să face o treabă mai bună dacă vrem să câștigăm”, Carmen Martin

CSM București a încercat să lase în urmă partida cu U Cluj

Dar CSM București a încercat să lase în urmă partida cu U Cluj, iar acum se gândește doar la returul cu Vâlcea. „Cred că fiecare dintre noi are emoții înaintea unui joc în Liga Campionilor. Bineînțeles, acesta este unul dintre cele mai importante meciuri din sezonul actual. Suntem nerăbdătoare să intrăm pe teren și să jucăm această partidă”, a declarat Carmen Martin.

Citeste si:  Coșul de cumpărături ar putea fi interzis și în magazinele mari din București

carmen martin despre csm bucuresti valceaVâlcea are orgoliul rănit după jocul tur. © FOTO:Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES

Jucătoarea din Spania se așteapă la o altă bătălie tare între cele două grupări: „Cred că fiecare întâlnire împotriva celor de la Vâlcea este dificilă. Nu putem să spunem că suntem deja calificate. Trebuie să începem partida de la 0-0 și să luptăm pentru fiecare minge așa cum o facem de obicei”. Ea nu se gândește încă la un posibil viitor adversar: „Trebui să o luăm pas cu pas. Vâlcea este următorul adversar și atât”.

Citeste si:  Se ridică sau nu restricțiile în București? Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență se reunește la ora 13:00 pentru a lua o decizie

Care poate fi cheia partidei retur? „Nu trebuie să ne gândim la rezultatul din deplasare, o luăm de la zero cu acest meci”, a răspuns Carmen Martin.

„Suntem răniți, avem un gust amar, nu este un meci care să ne fi făcut cinste (n.r. cu referire la partida cu U Cluj). Dar sunt experiențe pentru care trebuie să fii pregătit și să înveți. E greu să ții concentrarea la același nivel cu 3 meciuri într-o săptămână. Este un lucru pentru care eu, în primul rând, trebuie să fiu mult mai pregătit. Eu sunt primul care trebuie să înțeleg mai bine situația și să le capacitez pe fete mai bine”, Adi Vasile, antrenor CSM București

Adrian Vasile anunță un meci mai dificil în retur

Vorbind despre partida retur cu Vâlcea, Adrian Vasile a rezumat: „Nu cred în confort. Deși poate inclusiv eu am fost într-o stare de confort la meciul anterior și nu este bine. Există o formă de relaxare undeva în creier când știi că ai obținut o victorie mare. De aceea, jocul cu Vâlcea de acasă va fi mult, mult mai greu. Mizez mereu pe orgoliul fetelor, egoul nostru a fost zgândărit, Noi ne-am pus în această situație și trebuie să ne revanșăm”.

Citeste si:  Nicuşor Dan anunţă cum se va strânge gunoiul din Bucureşti

În partida tur, Crstina Neagu a fost cea mai bună handbalistă a meciului, cu 13 goluri. După acest meci, componente din ambele tabere plus antrenorul Adrian Vasile vor intra în cantonament pentru turneul preolimpic..

Citeste articolul pe ProSport

 43 total views