Mâine, la Romexpo, va începe vaccinarea profesorilor. Pentru această etapă, au fost amenajate alte 22 de centre de vaccinare, pe lângă cele 14 existente deja. Contractul a fost realizat cu Primăria Sectorului 1, prin spitalul Craiman, potrivit surselor Romexpo.
60.000 de profesori, înscriși în total pentru vaccinare
Potrivit datelor primite de Gândul.ro de la conducera Ministerului Educației, pentru această etapă de vaccinare sunt înscriși 45.000 de profesori cu vârsta sub 55 de ani și aproape 15.000 cu vârsta de peste 55 ani.
Vaccinarea profesorilor a fost tema mai multor dezbateri, existând voci care au susținut că aceasta trebuia să aibă loc mai devreme, deoarece reînceperea școlilor este vitală pentru societate.
Se așteaptă ca imunizarea personalului didactic să aibă un impact important asupra scăderii numărului de noi cazuri COVID-19 din școli, corelat și cu faptul că elevii și profesorii vor fi testați masiv în cadrul cabinetelor școlare din cadrul fiecărei unități de învățământ. Ministrul Educației declara luni că la școlile care nu beneficiază de cabinete medicale, DSP-urile ar trebui să facă testarea pentru COVID-19.
România a primit, luni, peste 200.000 de doze de vaccin de la Pfizer
România a mai primit luni, 22 februarie, un lot de aproximativ 201.000 doze de vaccin de la Pfizer, aceasta fiind cea mai mare tranșă de până la acest moment.
Acest transport va asigura vaccinarea persoanelor deja programate pentru prima doză, cât și doza a doua și, de asemenea, permite accelerarea campaniei de vaccinare și, respectiv, vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, a persoanelor internate în centrele rezidențiale care nu au fost vaccinate, dar și a persoanelor care sunt, în momentul de față, în imposibilitatea de a se deplasa la un centru de vaccinare.
Sursa: Gandul
6 total views