vineri 26 noiembrie 11:33 AM

Abonare la google news

Care e cea mai vândută mașină din Europa, în octombrie

Criza de semiconductori schimbă clasamentul celor mai vândute mașini din Europa. Marile companii au pierdut mii de mașini pe zi, pentru că nu le pot asambla. Noutatea este că Volkswagen Golf nu se mai află în top zece cele mai vândute mașini din Europa.


Compania Volkswagen a fost depășită de rivalii de la Stellantis, care dau acum cel mai vândut model de pe Bătrânul Continente: SUV-ul Peugeot 2008. În schimb, modelul popular VW Golf nu se mai află între primele zece.

Intră în Galeria FOTO


Datele oferite de Jato Dynamics arată că VW Golf, cel mai popular model din Europa din toate timpurile, nu și-a mai găsit locul în top zece cele mai vândute mașini în luna octombrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce în ultimele 4-5 luni s-a aflat pe locurile 4-5.

VW Golf a fost depășit de modele precum Dacia Sandero, Ford Focus, Renault Clio sau Fiat 500.

Volkswagen, pierderi masive din cauza crizei semicondutorilor

Volkswagen a reușit să vândă doar 11.174 de modele VW Golf în luna octombrie, adică aproximativ o treime din volumul pe care îl înregistra înainte de pandemie, scrie profit.ro. Concluzia? Vânzările modelului Golf au scăzut cu 60% față de anul trecut.

Vânzările au scăzut pentru că a fost imposibilă onorarea comenzilor făcute de clienți. Șefii VW spun, însă, că din 2022 producția va reveni la un ritm apropiat de cel normal.

Cea mai vândută mașină în luna octombrie a fost un Peugeot 2008, un SUV subcompact care a înregistrat 18.109 de unități înmatriculate. Scăderea a fost de doar 5,2% față de 2020.

Pe locul secund în clasament a fost Renault Clio, cu 14.639 de unități înmatriculate, în timp ce podiumul este completat de modelul românesc Dacia Sandero, cu 14.034 de unități vândute.

În top zece se mai regăsesc și modele ca Peugeot 208, Ford Focus, Fiat 500, Fiat Panda, Opel Corsa, VW T-Roc și Renault Captur.

Promotor.ro


URMARESTE-NE PE FACEBOOK !