vineri 21 ianuarie 4:17 PM

Abonare la google news

Când trece România la euro? Ministrul Finanțelor susține că stăm mai bine la acest capitol


  • Pe parte de datorie publică stăm mai bine decât alte state europene.
  • Ministrul a anunțat data când va trece România la moneda euro.
  • Un raport de contingență pe anul 2020 publicat de Comisia Europeană arată că România nu îndeplinește nici un criteriu economic pentru a adera la această monedă.

Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro, dar cea mai importantă este convergenţa reală despre care foarte puţină lume vorbeşte, a afirmat, joi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. Ministrul a mai afirmat că suntem în punctul în care deficitul de cont curent este mai mare decât deficitul public.


Eu cred că aici trebuie să avem o discuţie serioasă, instituţional vorbind, cu comitetul care se ocupă de aderarea la Zona Euro şi să ne fixăm un target transpartinic pe care nimeni să nu-l mai încalce. Din punctul meu de vedere, anul 2029 este o ţintă viabilă (pentru aderarea la euro, n.r.). Dincolo de criteriile nominale de convergenţă pe care evident pe termen mediu de timp le putem îndeplini până la urmă, pe elementul de datorie însă suntem în zona fericită faţă de alte state europene care deja nu-l mai îndeplinesc. Cea mai importantă este convergenţa reală despre care foarte puţină lume vorbeşte.”

Potrivit Raportului de convergenţă pe anul 2020, publicat de Comisia Europeana (CE), aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Raportul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislaţiei naţionale cu normele uniunii economice şi monetare.

Concluziile raportului arată că Suedia şi Croaţia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor. Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanţele publice și îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Nu îndeplinim niciun criteriu economic pentru a adopta moneda euro

În cazul României, documentul relevă că țara noastră nu îndeplinește niciun criteriu economic dintre cele patru stabilite pentru adoptarea monedei euro, respectiv: stabilirea prețurilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Alephnews.ro