miercuri 24 noiembrie 6:44 PM

Abonare la google news

Canada a devenit prima ţară din lume care a acordat o autorizaţie completă pentru vaccinul Johnson&Johnson


Canada a devenit prima ţară din lume care a acordat o autorizaţie completă de utilizare pentru vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de grupul farmaceutic Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză persoanelor de peste 18 ani, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei americane, citaţi de Reuters.


Vaccinul Johnson&Johnson primise anterior o autorizaţie provizorie din partea autorităţilor din această ţară.

Canada, care a raportat un număr mediu de 2.563 de infectări zilnice în ultima perioadă, a administrat până în prezent cel puţin 60.101.058 de doze de vaccinuri anti-COVID-19. Autorităţile canadiene au acordat autorizaţii complete de utilizare pentru vaccinurile Moderna şi Pfizer, în luna septembrie.

De asemenea, Canada a autorizat în această lună vaccinul Pfizer pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani şi a aprobat dozele de supra-rapel („booster”) pentru persoanele de peste 18 ani, potrivit Agerpres.ro.

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson a primit autorizări de utilizare în regim de urgenţă în multe ţări ale lumii, inclusiv în Statele Unite.

Stiripesurse.ro