Abonare la google news

Calendar ortodox 11 martie 2021. Sf Sofronie, protectorul familiei la vreme grea

Sărbători religioase 11 martie 2021

Ortodoxe: Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Greco-catolice: Sf. aep. Sofronie al Ierusalimului

Romano-catolice: Sf. Constantin, rege m.

Calendar ortodox 11 martie 2021. Cine a fost Sfântul Sofronie

Sfantul Sofronie s-a nascut la Damasc, in Siria de astazi, in jurul anului 550, potrivit crestinortodox.ro. In anul 570, calatorind prin Palestina pentru a se inchina la Locurile Sfinte, intra in Manastirea Sfantului Teodosie cel Mare, situata in apropierea Ierusalimului, ca ucenic al monahului Ioan Moshu. Impreuna cu invatatorul sau, va ajunge pe la toate manastirile si nevoitorii din Egipt. Cei doi sfinti devin aparatori ai credintei ortodoxe impotriva unei noi erezii ce incepuse a tulbura viata Bisericii – monotelismul (celor ce sustineau ca in Hristos exista o singura lucrare).

Imbolnavindu-se de o grea boala de ochi, a fost vindecat de Sfintii Chir si Ioan. In anul 634, Sfantul Sofronie este ales in demnitatea de patriarh al Ierusalimului. Dupa ce prezinta invatatura despre Sfanta Treime si intrupare, el abordeaza principiul fundamental al hristologiei: in Hristos se afla un ipostas sau persoana si doua naturi sau firi. El nu vorbeste despre doua vointe, insa, intrucat vorbeste despre doua lucrari, acest lucru este implicit.

Sfantul Sofronie a fost de fata la aducerea din exilul persan a Cinstitei Cruci, pe care Hristos a fost rastignit.

Sfantul Sofronie a scris Viata Sfintei Maria Egipteanca, si a alcatuit Randuiala Sfintirii Apei Celei Mari.

Calendar ortodox 11 martie 2021. Rugăciunea Sfântului Sofronie, protectorul familiei în vremuri grele

Dumnezeul Cel veșnic și Făcătorule al tuturor lucrurilor, Care în neajunsa Ta bunătate m-ai chemat din neființă la această viață, Care mi-ai dăruit harul Botezului și al noii nașteri de sus, Care ai pus pecetea Sfântului Duh pe mădularele trupului meu în Taina Mirungerii și Care mi-ai dat dorința de a Te căuta, Tu, singurul Dumnezeu Adevărat, auzi rugăciunea mea.

Eu n-am viață, lumină, bucurie, înțelepciune sau putere, decât numai în Tine, Dumnezeule. Nu îndrăznesc să ridic ochii spre Tine din pricina nedreptăților mele.

Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veți cere cu credință în rugăciune veți primi”, și încă: „Tot ceea ce veți cere în numele Meu voi face”, de aceea îndrăznesc să Te chem.

Curățește-mă de toată întinăciunea trupului și a sufletului și învață-mă să mă rog Ție. Binecuvântează această zi pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicului Tău rob, prin puterea binecuvântării Tale fă-mă vrednic în toată vremea și în tot locul de a vorbi și a lucra întru slava Ta, cu suflet curat, cu smerenie, răbdare și dragoste, cu blândețe, pace, bărbăție și înțelepciune, și de a fi totdeauna pătruns de prezența Ta.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu Însuți învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Amin!

 

Citeste articolul pe RomaniaTV