2 iunie 4:14 PM

Abonare la google news

Cabinet de vaccinare non-stop la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Serul folosit este cel produs de compania Johnson&Johnson

Pasagerii care tranzitează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti se pot vaccina, de miercuri, într-un cabinet special amenajat în zona publică a aerogării, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

„Cabinet de vaccinare non-stop la Aeroportul Henti Coandă. De astăzi, pasagerii care tranzitează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti se pot vaccina într-un cabinet special amenajat în zona publică a aerogării – între terminalele „sosiri” şi „plecări”. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, susţine astfel eforturile Guvernului de a pune la dispoziţia cetăţenilor români şi străini cu rezidenţă în România spaţii unde aceştia se pot vaccina împotriva Covid-19 fără programare, simplu şi sigur”, a scris ministrul pe reţeaua de socializare.
Cătălin Drulă a precizat că serul folosit este cel produs de compania Johnson&Johnson, care se administrează în doză unică, iar persoanele care aleg să se vaccineze primesc pe loc dovada imunizării, conform agerpres.

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în cadrul Cabinetului de Vaccinare se pot imuniza persoanele adulte cu cetăţenie română, precum şi cetăţenii străini cu rezidenţă în România

„Deschiderea acestui cabinet de vaccinare în aeroport reprezintă o facilitate pe care o punem la dispoziţia tuturor celor care doresc să se imunizeze împotriva acestui virus. Ne alăturăm, astfel, campaniei naţionale de vaccinare şi susţinem toate demersurile menite să stopeze această pandemie ale cărei efecte în transportul aerian au fost dramatice. Vaccinarea permite deja fiecăruia dintre noi să călătorească din nou în siguranţă. Salariaţi ai CNAB vor lucra non-stop pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat Cosmin Cătălin Peşteşan, directorul general al CNAB.

Citeste articolul pe Stiripesurse