14 octombrie 11:20 PM

Abonare la google news

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe minus şedinţa de tranzacţionare de joi: Tranzacţii de aproape 33,9 milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe minus şedinţa de tranzacţionare de joi, cu o valoare a schimburilor de 33,869 milioane de lei (6,844 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,14%, până la valoarea de 12.727,40 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un recul de 0,15%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,19%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,54%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa cu un minus de 0,12%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,37%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 4,93 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 4,42 milioane de lei, şi de titlurile OMV Petrom (4,18 milioane lei), potrivit Agerpres.ro.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab, care s-au apreciat cu 4,62%, urmate de cele ale Artego (+2,83%) şi de titlurile Mecanica Ceahlău (+2,21%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-10,53%), Prefab (-4,76%) şi Rompetrol Rafinare (-4,12%).

Citeste articolul pe Stiripesurse