vineri 3 decembrie 8:42 AM

Abonare la google news

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi


Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu tranzacţii în valoare de 108,87 milioane de lei (21,998 milioane de euro).


Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,10%, până la valoarea de 12.207,91 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere cu 0,21%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un plus de 0,10%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,12%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,09%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,36%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o apreciere de 4,65%, potrivit Agerpres.ro.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 17,26 milioane de lei, urmate de cele ale Digi Communications, care au generat schimburi în valoare de 13,96 milioane de lei, şi de titlurile OMV Petrom – 7,89 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Uztel, care s-au apreciat cu 13,33%, urmate de cele ale Digi Communications (+12,89%) şi de titlurile Aerostar (+11,49%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Socep (-7,66%), Dafora (-7,14%) şi Casa de Bucovina – Club de Munte (-6,99%).

Stiripesurse.ro