marți 18 ianuarie 3:33 PM

Abonare la google news

Budescu, o poveste nespusă. Editorial semnat de Gabriel Berceanu


Cel mai ușor e să intri în corul de prejudecăți. Să pui pe umeri bucata care îți revine dintr-o poveste vânturată atât de mult încât nici nu mai contează cât adevăr conține, precum cămășile soldaților pe timp de război, unde nu mai știi cât e sângele tău și cât al dușmanului. 


Constantin Budescu e subiectul perfect pentru jocul ăsta de-a mitul fotbalistic la noi. Talent uriaș, neserios, sarmale, goluri de pe tunel, păcat, speranță etc. Lungă e lista, n-avem noi probleme când vine vorba de povești!

Cred că adevărata provocare în a-l înțelege pe Constantin Budescu, mai ales acum, când la 32 de ani e legat de Sepsi OSK Sg. Gheorghe, nu prea își are rostul. Prea multă risipă de analize și îndârjire de galerie.

Eu îl văd făcând parte din seria de jucători pe care judecata parametrilor nu îi afectează, nici nu li se potrivește. Momentele lui de spectacol, atunci când apar, sunt bucăți de vitraliu pe care merită să le adunăm în anotimpul sterp al fotbalului pe care încă îl mai avem. Să facem la final o fereastră frumoasă. Fără dezamăgirea că prin ea s-ar fi putut privi departe și nu se vede mare lucru. Să ne bucurăm firesc, așa cum s-au născut și cioburile de spectacol în mintea și în picioarele lui Budi. 

Copilul etern

Îl știu și pe un Budescu mai puțin cunoscut. Cel care aleargă de rupe pământul când simte și ceva îi declanșează dorința. Dacă aș ști ce este acel “ceva”, ar fi fost tare! L-am văzut pe la națională făcând și faza defensivă. Și l-am văzut și serios cu alimentația, atunci când și-a pus asta în cap. Cred că tocmai aici e una din găselnițele lui Budescu: trebuie să vrea, ca un copil etern. Am realizat interviuri bune împreună când a vrut să iasă bune. A făcut mereu ce a vrut în momentul în care a vrut. Credeți că degeaba e prieten cu Denis Alibec?

Nu degeaba tot ce e memorabil din fotbalul lui până azi vine cu precădere din perioada Astra Giurgiu. Acolo unde tribunele sunt mai ocupate să înlăture țânțarii decât să pună presiune, acolo unde din nimic s-a scris pentru o vreme istorie, au fost implicit toate ingredientele decorului pentru ca Budescu să își facă numărul. 

Încercările Dalian-Shabab-Damac au fost excursii în care s-a gândit că poate face mai mulți bani decât acasă și în care sunt ferm convins că n-a simțit nicio plăcere reală de-a juca fotbal. Pentru că așa e Budescu. Nici nu cred că problema se pune tocmai corect dacă astăzi mai poate sau nu mai poate. E aceeași întrebare, probabil va fi mereu: dacă mai vrea sau nu. 

O libertate frumoasă

La Sfântu Gheorghe poate fi un alt Giurgiu. Se leagă lucrurile. Mai interesant va fi de văzut dacă și cum Bergodi îl va accepta așa cum e. Mizez pe tactul și inteligența italianului, un personaj deosebit. 

Sepsi s-a consacrat printr-o estetică a eficienței în zilele ei de glorie ca echipă, acum poate să aibă și altceva în vestiar. Presiunea există într-o doză, fundamentată de investițiile importante din club și de amintirea recentă cu puțin gust de cupe europene.  Dar există la Sfântul Gheorghe și un echilibru care poate hrăni cheful de fotbal al lui Budescu.

Credeți că se cer prea multe condiții ca Budi să vrea, de fiecare dată? N-ai ce face! Îndrăznesc să cred că și azi, la 32 de ani, el e o poveste nespusă. Pe care n-ar trebui să o terorizăm să se dezvăluie în cuvinte, că nici n-are rost. Ci să o ascultăm cu ochii, când are chef de fotbal, la fel ca pe ulițele din Manasia, la fel ca pe iarba de la Rapid Sălciile.

Nu știu cât de mult și-a dorit vreodată Budi să ajungă mai sus decât este ca fotbalist. De aceea și prefer să nu intru în galeria celor care judecă deciziile altui destin, cu opțiunile și obiectivele lui. E o libertate frumoasă. Și mă bucur că ne bucură. Când vrea. 

Playsport.ro