Abonare la google news

Boala de care suferă jurnalista Valentina Pufulescu, de 7 ani

Jurnalista Valentina Pufulescu a împărtășit într-o postare emoționantă pe Facebook, chiar de Ziua Internațională a Femeii, „povestea sa despre luptă și viață”.

Fosta vedetă de televiziune, care acum este trainer în jurnalism, scriere si vorbire expresivă și colaboratoare Gândul.ro, a scris despre boala care o afectează de șapte ani și a împiedicat-o să își ducă la împlinire diverse planuri.

De 8 martie mi-a trimis maică-mea o amintire comună de acum 5 ani. O fotografie cu familia noastră: eu, sora mea și ea, mama. Veniseră să mă externeze din spital, după o nouă criză de fier. Este o amintire despre cum să nu fii mamă. Cum să te obișnuiești cu gândul ăsta și cum să trăiești cu o boală cu care trebuie să lupți în fiecare moment al vieții.

Am adenomioză, O formă gravă de endometrioză, stadiu inoperabil. De fapt, singura operație recomandată de medici este histerectomia. Adică eliminarea uterului.

De fapt, asta este și cea mai grea povară a acestei boli perfide cu care mă lupt de 7 ani și care îmi afectează și cele mai mărunte activități zilnice. Ca să dau doar un scurt exemplu, în unele dimineți, pentru mine este un efort uriaș și să mă spăl pe dinți.

Un doctor mi-a explicat, în timpul unei ecografii, că uterul meu este ca un pom de Crăciun luminat cu mii de beculețe. Beculețele sunt vasele de sânge prin care sângerez, de multe ori, până aproape de leșin. Ele nu ar trebui să fie acolo. Sau și mai plastic, imaginați-vă o sită prin care se scurge viața însăși. Pentru că așa și este viața cu adenomioză.

Tot organismul este foarte slăbit din cauza pierderilor masive de sânge. Trăiesc de ani de zile cu amețeli crunte, dificultăți de respirație, amorțeli în mâini și picioare, o stare de vlăguire permanentă, dureri, insomnii, gânduri și stări cumplite. Mai ales că mi-am dorit un copil, o familie normală pe care eu nu am avut-o.

Au fost multe momente în care mi-aș fi dorit să mor decât să mai trec prin chinurile astea. Fizice și psihice. Dar cele mai grele momente au fost cele în care mă aflam în fața medicilor. Aici este adevărata dramă”, a scris – printre altele – Valentina.

Inevitabil, fiind o boală care necesită dese vizite la spital, ea a vorbit și despre experiențele sale, nu toate plăcute, cu medicii din România:

Povestea mea este despre experiențele traumatizante pe care le-am avut cu doctorii din România. Voi rămâne cu sechele majore pe viață, indiferent cum se va termina totul. Pentru că încă nu știu.

Scriu aceste rânduri cu sufletul greu. Nu-mi este deloc ușor să mă expun pentru că nu sunt un om extrovertit. Sunt foarte puțini oameni care știu prin ce trec. Îi număr pe degetele de la mâini. Printre ei sunt și câțiva colegi de serviciu care au făcut tot posibilul ca să mi se pună un diagnostic corect și să mi se găsească cel mai bun tratament.

Și le mulțumesc pentru asta. Restul oamenilor știau că am ceva probleme pentru că venea destul de des ambulanța la redacție și de multe ori ajungeam în spital pentru câteva zile sau săptămâni.

Dar încă trăiesc. Supraviețuirea este, de altfel, laitmotivul vieții mele. M-am născut cu o formă gravă de astm bronșic. Până la 10 ani am stat mai mult în spital decât acasă. Am învins, însă, boala după ce doctorul Filip de la „Grigore Alexandrescu” (Spitalul de copii din Capitală-n.r.) i-a propus maică-mii să mă mute un an într-o zonă de munte ca să respir aer curat.

Era ultima soluție, după ce toate tratamentele eșuaseră. Și a funcționat. După ce am locuit un an în Panciu (Vrancea) nu am mai făcut nicio criză de respirație, spre bucuria maică-mii care avea oricum și alte probleme, aproape la fel de stringente”…

Despre acestea și multe altele, inclusiv problemele locative pe care familia le-a avut la un moment dat, Valentina Pufulescu a scris în postarea emoționantă de pe contul său de Facebook.

Citeste si:  Cadavrul unui animal marin misterios a fost găsit în Ţara Galilor. Cântăreşte patru tone şi are peste 23 de metri lungime

Iată postarea completă a Valentinei Pufulescu:

Valentina Pufulescu: ”Cum scăpăm de furia pandemică. 10 idei practice” (OPINIE)

„Suntem mai goi ca niciodată. În prag de dezumanizare. Cu încrederea de sine la pământ. Fermi, însă, în părerile cu care ostracizăm fără număr în piața publică online. E ca și cum lumea pe care o știam până acum 10 luni nu mai există. În locul ei s-a căscat o groapă virtuală care ține loc de planetă pentru noua specie născută din șoc și frică: furiosus izolatus socialus.

Citeste si:  Raportul în cazul morţii Cristinei Ţopescu: De ce a murit jurnalista

Starea naturală în care trăiește această nouă specie este starea de război. Un război al tuturor împotriva tuturor. Contribuie și moștenirea genetică bogată. Încă din era pre-pandemică, furiosus izolatus socialus tânjea să-și dea doctoratul în batjocorirea aproapelui pe internet. Îl mai rețineau serviciul, grătarul cu prietenii, chermeza cu familionul.

Ținut în carantină, izolat de prieteni și rude, alungat de la birou, forțat să umble cu mască și băgare de seamă, furiosul de pandemie este pierdut. Noroc cu rețelele sociale care țin locul interacțiunii umane. Aici se regăsește. Și dă-i și luptă!”. Citește aici articolul de opinie complet!

Citeste si:  Ce amendă a primit un șofer care a depășit limita de viteză cu 107 km/h?

Valentina Pufulescu: ”Telemunca, jurnal psihotic. Cât mă costă telemunca și cum scapi de stresul muncii de acasă, pe barba și pe banii tăi” (OPINIE)

„Am dat cu laptopul de pământ! Am dat cu sete, cu nervi, cu ciudă, cu deznădejde!

– Nu-i corect!, am urlat până în străfundul firii, în timp ce îmi imaginam scena războinică, dar și paguba pe care mi-aș fi făcut-o în zadar. Ce vină are laptopul că au tăiat lumina exact când trebuia să intru într-o ședință online?

De data asta a învins rațiunea, iar scena de mai sus s-a derulat doar în imaginația stârnită de neajunsurile telemuncii. Lucrez de acasă, ca milioane de români. Și dacă la birou munca depindea doar de rodul minții mele, acasă treaba e mult mai complicată.

Televiziunea are sisteme de back-up și specialiști care țin emisia neîntreruptă atunci când pică internetul sau curentul. Singura măsură de siguranță, în apartamentul meu de 60 de metri pătrați, este agilitatea cu care găsesc soluții pentru a-mi face treaba”.

În 10 luni, pandemia mi-a testat viteza de reacție și indulgența cât pentru 10 vieți. Am descoperit, însă, că atunci când credeam că totul s-a sfârșit mai găseam totuși o soluție, când simțeam că mi s-a terminat răbdarea mai stăruiam puțin, când toate mergeau pe dos reușeam să mă adaptez, reinventez…”. Citește aici articolul complet!

Citeste articolul pe Gandul

 55 total views