Abonare la google news

Biden în Europa. Un tur de forţă pentru alianţa democraţiilor împotriva Chinei şi Rusiei

Administraţia Biden vine după o victorie la ministeriala Finanţelor G7, care a acceptat impozitul minim pentru multinaţionale şi plata impozitelor în statele unde fac vânzări. În plus, ţinta majoră a acestor vizite este reasigurarea aliaţilor, formarea coaliţiei democraţiilor, descurajarea şi disciplinarea Rusiei şi obţinerea sprijinului pentru îndiguirea şi limitarea Chinei.

Reasigurarea Europei, Marii Britanii şi calmarea relaţiilor cu Turcia

Obiectivele vizitei în Europa au fost dezvăluite într-un editorial publicat în Washington Post, sâmbătă, 6 iunie, semnat de către Joe Biden, dar agenda completă este mult mai largă. Principalele abordări vizează reasigurarea europenilor că Statele Unite au revenit şi-şi respectă angajamentele, respectiv securitatea şi apărarea Europei, descurajarea Rusiei şi intervenţia oricând e nevoie şi consultarea democraţiilor, o formulă de coaliţie democratică pe care Statele Unite îşi doresc să o conducă şi să o realizeze, în paralel cu un multilateralism real pe care-l propun aliaţilor.

Vizita începe însă cu bilaterala cu Marea Britanie, inclusiv primirea la Regina Elisabeta a II-a, în încercarea de a angaja puternic Londra în actuala coaliţie şi a da asigurări că lucrurile vor merge în continuare în colaborarea anglo-americană, mai ales după Brexit. Ieşirea din UE a creat probleme economice substanţiale Marii Britanii care are nevoie de un impuls al aliatului său tradiţional, mai ales că este unul dintre puţinii actori capabili să se implice în principala temă în discuţie a turneului, respectiv îndiguirea Chinei şi prezenţa militară în Indo-Pacific.

Venirile anterioare din aprilie ale înalţilor reprezentanţi americani în Europa, Anthony Blinken, Secretarul de Stat american fiind atunci vârf de lance, au fost întâmpinate cu toată deschiderea de către UE care s-a arătat sceptică pe două teme: Nord Stream 2, cu precădere în ceea ce priveşte Germania, şi relaţiile cu China, acolo unde SUA şi UE au înfiinţat un grup de lucru comun pentru a discuta poziţiile şi a soluţiona diferenţele. Între timp, Joe Biden a renunţat la sancţiunile la adresa Nord Stream 2, gazoductul fiind deja aproape încheiat, pentru a nu îndepărta Germania, creând premizele pentru perspectiva sprijinului în relaţiile de îndiguire a Chinei, mai ales că Berlinul are cele mai importante relaţii comerciale, investiţionale şi de producţie în China.

În subsidiar, rămâne marea temere a Europei pentru posibilitatea Americii de a se reîntoarce la politica sa izolaţionistă şi la abordările lui Trump în privinţa UE şi a NATO. E adevărat că şi fostul preşedinte republican a nuanţat poziţiile iniţiale avute în contextul campaniei electorale şi s-a apropiat mai mult de abordările tradiţionale americane, dar America First a rămas ca un coşmar în mintea majorităţii europenilor şi o ameninţare pe viitor care va fi cu greu îndepărtată din percepţia publică, o dată ce simpla schimbare de preşedinte la Washington a putut provoca un asemenea cutremur la nivel strategic.

În fine, în marja summitului NATO, care va lansa reflecţia şi pregătirea Noului Concept Strategic, se aşteaptă o altă întâlnire importantă, cea cu Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Perspectiva acestei întâlniri e privită cu rezerve şi reticenţă mai ales după ultimele evoluţii care au tensionat relaţiile, respectiv recunoaşterea genocidului armean. Însă poziţia nuanţată a administraţiei Biden faţă de conflictul din Orientul Mijlociu ar putea fi un semn şi o bază de discuţii pentru calmarea divergenţelor dintre statele cu cele mai mari armate din NATO.


FOTO Shutterstock

Angajarea UE şi a Germaniei pentru sprijinul pentru îndiguirea Chinei

Punctul cel mai important al relaţiei europene rămâne problema Chinei. Aici SUA vizează multiple direcţii de sprijin care pot însemna costuri importante pentru statele europene. Este vorba mai întâi despre sprijinul militar, prezenţa forţelor armate europene în Indo-Pacific, pentru a sublinia libertatea de navigaţie, a proteja Taiwanul, în primul rând, dar şi celelalte state din regiune de ingerinţele, ofensiva şi asertivitatea Beijingului în Marea Chinei de Sud. Aici Marea Britanie, Franţa, dar şi Germania şi alte state europene care ar dori şi ar fi capable să aducă valoare adăugată situaţiei militare şi strategice din regiune sunt cele vizate.

Al doilea element ţine de sprijinul pentru îndiguirea economică şi tehnologică a Chinei. Aici tema 5G este deja în prim plan, cu o mare parte a problematicii excluderii produselor chineze rezolvată, dar cu nevoia alternativelor. Pentru dimensiunea investiţiilor şi prezenţei controlului şi intelligence-ului chinez, mai multe state sunt vizate de presiuni, mai ales după cea mai recentă decizie a Ungariei care nu numai că şi-a asumat vaccinul chinez, dar şi Universitatea chineză în mijlocul Budapestei, în ciuda protestelor masive de stradă. Alinierea europenilor în chestinile legate de războiul comercial, economic, tehnologic şi informaţional contează în primul rând în această vizită.

La nivel economic şi comercial, Statele Unite au venit să obţină sprijinul UE, dar în primul rând sprijinul Germaniei, pentru perspectiva condiţionărilor şi îndiguirii Chinei. Uniunea Europeană a făcut primii paşi, introducând primele dezbateri privind competiţia produselor, descalificându-le atunci când ele înglobează muncă forţată, poluarea mediului şi încălzire globală sau încălcarea drepturilor omului – toate vizând China. În ceea ce priveşte Germania, abordarea va fi ceva mai dificilă, interdependenţa între Berlin şi Beijing fiind importantă iar constrângerile posibile urmând să lovească şi în economia germană.

Mai este o problemă majoră, care este una politică. Doamna Merkel urmează să părăsească poziţia de Cancelar în septembrie, după alegeri, şi succesiunea nu e deloc clară. Apoi anul viitor în mai sunt alegeri prezidenţiale în Franţa, al doilea motor al UE şi stat cu posibile capabilităţi militare – şi istorie colonială – care să permită prezenţa în regiunea indo-pacifică. În fine, nu e de ignorat nici ciclul electoral american, cu alegerile mid-term din noiembrie 2022. Evoluţiile politice vor introduce constrângeri importante, de aceea e necesar ca marile decizii să se ia cât mai curând. Şi ele nu sunt uşoare pentru nici un participant.

Summitul Putin-Biden cu o pregătire de imagine excesivă

Poate cea mai importantă întâlnire rămâne cea dintre Putin şi Biden de la Geneva. Deşi plasată mai devreme decât şi-ar fi dorit-o partea americană, întâlnirea a fost provocată de masarea de trupe ruse în Estul Ucrainei şi presarea Europei, ameninţarea securităţii de către Rusia, care a forţat să fie băgată în seamă repede. SUA a venit imediat la Bruxelles, a avut consultări cu partenerii europeni, ca parte a angajamentului multilateral, şi a acţionat pe flancul Estic al UE şi NATO. Mai mult, în relaţia cu Ucraina, a avut discuţiile telefonice la toate nivelurile – Secretar de Stat-Ministru de Externe, Secretar al Pentagonului-Ministru al Apărări, între consilieri pentru Securitate ai celor doi preşedinţi şi, nu în ultimul rând, la nivel de preşedinţi. A urmat şi vizita lui Anthony Blinken la Kiev, cu cele două componente, reproşul pentru reforme ratate sau nefăcute la timp şi combaterea corupţiei, respectiv asigurările de securitate şi apărare furnizate de către americani în numele întregului Occident.

În ceea ce priveşte relaţiile ruso-americane, ele se află la nivelul cel mai de jos posibil, fapt recunoscut de către toată lumea. Administraţia Biden a făcut evaluarea dosarelor de contencios şi a adoptat mare parte a sancţiunilor la un nivel proporţional, lăsând multe puncte deschise şi un număr de sancţiuni în rezervă. Pe de altă parte, obiectivul nu e nici antagonizarea Rusiei, nici conflictul cu orice preţ, ci apărarea drepturilor omului, sancţionarea acţiunilor agresive ale Rusiei împotriva SUA, a Occidentului şi apărarea principiilor şi valorilor democratice, a lumii bazate pe reguli pe care şi-a asumat-o administraţia Biden. Şi descurajarea şi apărarea Occidentului, a aliaţilor din NATO şi partenerilor europeni.

Pe toate aceste dimensiuni, apropierea summitului a însemnat luări de poziţii cu rol major în materie de imagine care au marcat lucrurile şi au pregătit summitul. Deşi l-a provocat, ca să nu spunem de-a dreptul l-a cerşit, Rusia a jucat supărarea pentru sancţiuni şi nesiguranţa realizării summitului până spre final. A dat pe surse locuri false de întâlnire, Finlanda şi Austria, ba chiar şi o falsă agenda a întâlnirii, pe surse, via Austria, acolo unde fostul ministru de Externe, care a dansat cu Putin la nunta sa, a dobândit o funcţie în consiliul de administraţie a unui gigant energetic rus. În final, întâlnirea are loc, dar pentru a calma aşteptările, după întâlnirea Lavrov-Blinken fără declaraţie finală de presă şi fără conferinţă, ambele părţi au anunţat că nu se aşteaptă la surprize plăcute şi perspective majore ale unor realizări ca urmare a întâlnirii.

Preşedintele Joe Biden a avut editorialul din Washington Post care a fost lămuritor. Deja sancţiunile sunt definitorii asupra relaţiei, dar s-au anunţat poziţii contondente vizând drepturile omului, represiunea administraţiei Putin asupra opozanţilor săi – mai ales după adoptarea noii legi anti-Navalnîi care blochează candidaturile independenţilor ce-l susţin – şi ingerinţele Rusiei în alegerile libere sau în atacurile cibernetice la adresa Americii şi altor state occidentale. Biden anunţă, în editorial, şi apărarea poziţiilor europene în domeniul securităţii, fiind reafirmate angajamentele clare privind intervenţia SUA de fiecare dată când aceasta s-ar impune, în apărarea aliaţilor. Nu întâmplător, şi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a avut o intervenţie, în acelaşi timp, vizând admonestarea Rusiei şi Belarusului împotriva ameninţărilor proferate la adresa statelor membre şi reafirmând apărarea comună din partea aliaţilor NATO de fiecare dată când un aliat ar fi ameninţat sau atacat.

Şi Vladimir Putin a avut o pregătire de imagine extrem de elaborată, cu ocazia declaraţiilor la forumul investiţional de la Sankt Petersburg. În stilul caracteristic, Putin a dat toată vina pentru stricarea relaţiilor pe Statele Unite şi pe Biden, vorbind despre „sancţiuni neprovocate“ de către Rusia şi avertizând asupra perspectivelor de a de-dolariza economia. Putin acuză SUA că face acţiunile din raţiuni de politică internă, că are nevoie de un duşman, şi că procedează astfel pentru a bloca dezvoltarea Rusiei. Apoi a insistat pe postura Americii de Imperiu, comparabil cu Uniunea Sovietică, ba „a întors şi oglinda“, cum se numeşte în termenii războiului informaţional, proiectând propriul sindrom post-imperial şi acţiunile sale reprobabile în spaţiul post-sovietic asupra Washingtonului, acuzat de imperialism. Ca-n sintagma Hoţul strigă hoţii!


FOTO Shutterstock

Convergenţe şi diferenţe pentru un summit SUA-Rusia cu scântei

Poziţiile publice dinaintea summitului arată şi perspectivele întâlnirii de la Geneva. Există trei categorii mari de teme evocate de către părţi: temele de convergenţă, convenite a fi aduse pe agendă; temele de divergenţă pe care părţile vor, în mod specific, să le sublinieze şi să le arunce direct în faţa celeilalte părţi; şi elementele de constrângere puternice pe care le au în mână Statele Unite în faţa Rusiei, adevărate bombe nucleare de imagine care-l pot îngropa pe Putin, dar pe care s-au abţinut dintotdeauna să le scoată pe masă şi să le utilizeze public pentru a evita să consume instrumentul de constrângere pe care-l au la dispoziţie. Totuşi acumularea atâtor teme de contencios şi postura Rusiei lui Putin care parcă nu se opreşte din provocarea Occidentului, adăugând o enormitate pentru a acoperi efectele precedentei, ar putea împinge spre utilizarea în final şi a acestor resorturi distructive puse la dispoziţie de către intelligence-ul american.

În zona binevoitoare, după aprecierea lui Biden ca politician experimentat şi rutinat, Vladimir Putin a anunţat că vrea să îmbunătăţească relaţiile dintre Moscova şi Washington, să găsească o soluţie pentru a depăşi un nivel extrem de jos. Temele convergente propuse sunt dezarmarea, pandemia, problemele de mediu şi încălzire globală şi conflictele internaţionale. El a salutat nesancţionarea firmei de proiect din Nord Stream 2 numită „un semnal pozitiv“ înaintea summitului. Rusia va pompa 40 miliarde metri cubi de gaz încă 4 ani şi va continua după dacă Ucraina arată „bunăvoinţă“. În replică, pe partea convergentă, Joe Biden a anunţat că SUA va lucra cu Rusia pentru stabilitate strategică şi controlul armamentelor.

Relaţiile SUA-Rusia s-au prăbuşit pe deplin după anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei, în 2014, după implicarea Rusiei în alegerile americane şi a altor state occidentale, ca şi după ultimele atacuri cibernetice pornite din Rusia, care nu au fost încă decontate pe deplin. Rusia a anunţat „semnale neconfortabile pentru SUA“ în cadrul întâlnirii, pentru că blochează dezvoltarea Rusiei. Putin a ameninţat cu de-dolarizarea economiei ruse şi a rezervelor sale, a contractelor de petrol care să fie făcute în euro, în timp ce ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, a anunţat scăderea investiţiilor în dolari ale Fondului Naţional de Bunăstare la 186 miliarde de dolari şi transformarea rezervelor în dolari în euro, yuani şi aur.

În acelaşi timp, Preşedintele Biden a anunţat că-l va presa pe Putin să respecte drepturile omului, să plătească pentru implicarea în alegeri şi atacurile cibernetice, la care se adaugă reproşurile pentru încălcarea drepturilor omului, tratamentul la adresa lui Navalnîi şi oponenţilor săi şi diferenţe majore privind Orientul Mijlociu. SUA va apăra aliaţii europeni împotriva Rusiei, inclusiv în ceea ce priveşte agresiunea din Ucraina. Descurajarea Rusiei, reacţii clare şi directe şi lipsa de ezitare în a răspunde la activităţi agresive viitoare ale Rusiei sunt adăugate agendei, împreună cu abordarea lumii din poziţii de forţă pentru „confruntarea activităţilor dăunătoare ale Chinei şi Rusiei.“ Economiile de piaţă democratice vor stabili regulile comerţului şi tehnologiei în secolul 21, afirmă Biden, nu China, iar SUA va ajuta la combaterea atacurilor cibernetice, a celor pentru răscumpărare şi supravegherea ce foloseşte artificial intelligence. Se adaugă combaterea escaladării represiunii împotriva jurnaliştilor independenţi şi a protestatarilor paşnici din Rusia.

Pe lista de instrumente la dispoziţia Statelor Unite, Politico şi New York Times au dezvăluit un set de informaţii dezastruoase împotriva lui Vladimir Putin pe care Statele Unite le deţin şi care nu au fost folosite niciodată. E vorba despre documentele financiare care demonstrează corupţia regimului, dar şi expunerea averii şi investiţiilor lui Putin, de la fostul său ginere multimiliardar peste noapte, investiţiile sale offshore, palatul de la Marea Neagră de un miliard de dolari, dispariţia a 93 milioane de dolari, bani pentru ajutor umanitar în mâncare pentru ruşii săraci, furaţi de Putin când lucra la Primăria Sankt Petersburg. Se mai adaugă şi dezvăluiri politice cu impact, precum informaţiile şi probele despre implicarea Kremlinului şi a lui Putin în bombardarea „teroristă“ a blocurilor din 1999, care l-a propulsat pe Putin, dar s-au soldat cu moartea a 300 de cetăţeni ruşi nevinovaţi, fapt ce l-ar transforma pe Putin în paria şi ar deveni un cost major pentru oamenii din jurul său, nemaifiind primit în nicio capitală a lumii. Cum vor fi utilizate aceste date şi altele, rămâne de văzut. Dar summitul se anunţă contondent şi neplăcut, după întâlnirile mai degrabă utile şi avantajoase din primele zile ale turneului cu partenerii europeni şi euro-atlantici.

Citeste articolul pe Adevarul