luni 1 noiembrie 9:00 AM

Abonare la google news

Beatrice Mahler susţine că nu există manager de spital care să nu îşi fi făcut griji în legătură cu aprovizionarea cu oxigen a spitalelor! Există o cursă contraconometru


Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București explică faptul că există o adevărată cursă contraconometru pentru aprovizionarea cu oxigen a spitalelor. Aceasta este de părere că în ultimele săptămâni nu crede să fi existat manageri de spitale care să nu fi avut emoţii cu privire la acest aspect.


Vă aducem aminte faptul că la Spitalul de Boli Infețioase din Iași, în cursul zilei de duminică a existat o situaţie tensionată. Medicii anunțau că vor rămâne fără oxigen pentru pacienți.

Beatrice Mahler susţine că managerii de spitale sunt îngrijoraţi cu aprovizionarea cu oxigen

Într-o intervenţie la un post de televiziune, managerul Institutului Marius Nasta explică faptul că în ultimele două săptămâni managerii de spitale din România au emoţii referitor la aprovizionarea cu oxigen. Pentru că livrarea de oxigen este din ce în ce mai dificilă, managerul a explicat faptul că au fost nevoiți să reducă presiunea de oxigen administrată pacienţilor pentru a nu rămâne fără el până la venirea firmei de distribuție:

„Cel puţin în ultimele două săptămâni nu cred că a fost vreun manager dintr-un spital din România care să nu fi trecut prin emoţiile pericolului de a rămâne fără oxigen la pacienţi. Şi noi, la ”Marius Nasta”, am avut astfel de momente, în care ştiam că în câteva ore se termină oxigenul şi am luat legătura cu toate firmele de oxigen. Şi noi, la ”Marius Nasta”, a trebuit să reducem presiunea la oxigen pentru fiecare pacient pentru a asigura o saturaţie de 93% până când aveam aprovizionarea cu oxigen realizată. Sunt momente dramatice, momente care, suprapuse peste numărul mare de cazuri, dificultatea de tratament a cazurilor, pun reale probleme de presiune nu doar pe conducere, dar şi pe medici şi pe asistente”, a declarat Beatrice Mahler duminică după amiază, într-o intervenţie la Digi 24.

La Spitalul de Boli Infecțioase a fost o cursă contraconometru pentru aprovizionarea cu oxigen

În cursul zilei de duminică, manageul dr. Florin Roșu a intervenit în spaţiul public cu o declarație care a stârnit îngrijorări. Acesta anunța că în doar câteva ore, Spitalul de Boli Infecțioase va rămâne fără oxigen: 

„Am discutat cu Dr. Cepoi şi am trimis SMS dr. Arafat să se intervină pentru a se întoarce maşina la Iaşi cu 10 paleţi, având în vedere că şi Spitalul de Pneumologie, dar şi Sfântul Spiridon rămân fără oxigen!
Simt că sunt singurul care caută soluţii şi îşi asumă hârtii oficiale, toate celelalte departamente tehnice din Iaşi stau cuminţi şi aşteaptă.
Acum câteva minute cineva de la Linde a venit în curte şi a luat la anchetă personalul care deserveşte staţia de oxigen că unde ţinem ascunse tuburi de oxigen!

Crezând că este o interpretare greşită a personalului nostru am sunat pe domnul Grigore care este la fel de surprins! Deci, cei de la Linde nu onorează comenzile având în vedere că spitalul nostru are lansată comanda de 870 tuburi din care s-a onorat doar 120 plus ce vine, asta datorită ISU , care nu are telefoane deschise fiind în situaţie de urgenţă, dar are timp de anchete să afle unde ascundem noi tuburi! Mi se pare hilar!“, a menționat dr. Florin Roșu.

După câteva ore de panică, Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a primit ,de la Galați, rezerve de oxigen.

 

Bzi.ro