Abonare la google news

Băutura, bat-o vină! Și-a schimbat numele în Celine Dion după o noapte de pomină. Ce s-a întâmplat când și-a dat seama de grozăvia făcută – FOTO

Mulți dintre noi cunoaștem o persoană care face lucruri nebunești după o băută zdravănă, dar un britanic a dus lucrurile la extrem schimbându-și numele în Celine Dion după o noapte de băută.

Fanul cântăreței, cunoscut înainte sub numele de Thomas Dodd, în vârstă de 30 de ani, consideră că a băut cam mult după concertul cântăreței canadiene în perioada de Crăciun și a ajuns să plătească 89 de lire sterline pentru a avea același nume, informează indy100.com.

De asemenea, a obținut opt ​​certificate suplimentare, de 10 lire bucata, pentru a dovedi că noul său apelativ este adevărat.

Surpriza de după o noapte de pomină

Dar Dion, care înainte avea numele de Dodd, nu are de gând să-și schimbe numele în acest moment.

„Aproape că am leșinat în bucătărie când l-am deschis”, a declarat bărbatul pentru Birmingham Live.

Totuși, Celine Dion de Staffordshire are o atitudine pozitivă față de noul nume.

„Primamea grijă a fost cum să transmit departamentului de resurse umane de la muncă faptul că trebuie să-mi schimb semnătura e-mailului? Acum mă gândesc că ar putea fi o modalitate excelentă de a ajunge în culise. Mă rog doar să nu fiu tras pe dreapta de poliție – ar putea fi ceva incomod”, a mai susținut tânărul.

Bărbatul susține că abia s-a mutat și că nu s-a prezentat încă vecinilor.

„Mama nu a văzut însă partea amuzantă. I-am explicat că ar fi putut fi mai rău – (n.r. să-mi schimb numele în) Boris Johnson – suntem doar norocoși că nu are concerte live. Acum râde de asta”, a adăugat acesta.

 

„Am încercat să o cânt o melodie de-a lui Celine la duș, în această dimineață, și pot săasigur pe toată lumea că nu i-am moștenit vocea sau soldul bancar”, a mai susținut acesta.

Dion a mărturisit că este „ușor obsedat” de superstar și a participat ultima dată la un concert live al artistei în 2019.

Sursa: Gandul